Un italian a câștigat o pensie pe viață după ce a făcut cancer de la telefonul mobil
Dezbaterea privind legătura dintre telefoanele mobile și cancer este la fel de veche ca industria telefoniei fără fir. Încă dinainte de Apple și Android, înainte de Blackberry și de telefoanele excepționale ale Nokia, oamenii se întreabă dacă aceste dispozitive ”magice” care ne permit să comunicăm de la orice distanță, fără să fim legați de un perete, nu au și efecte nocive asupra corpurilor noastre.
Un tribunal din Italia a dat un verdict potrivit căruia, fără doar și poate, telefoanele mobile sunt responsabile pentru suferința unui bărbat, potrivit Venture Beat.
Roberto Romeo are 57 de ani și a fost nevoit, timp de 15 ani, să vorbească la un telefon mobil mai multe ore pe zi. Italianul a dezvoltat o tumoră și și-a pierdut auzul. ”Am început să am senzația că urechea dreaptă îmi este blocată tot timpul, iar tumora a fost diagnosticată în 2010. Din fericire, era benignă, dar nu mai pot auzi nimic, deoarece doctorii au trebuit să-mi scoată nervul acustic”, a declarat bărbatul.
Tribunalul din orașul italian Ivrea a acordat un verdict în acest sens pe 11 aprilie, dar a întârziat publicarea deciziei până zilele trecute. Curtea a stabilit că boala lui Romeo ar fi fost provocată de condițiile de la serviciu, adică de folosirea pe perioade extinse a telefonului mobil.
Ca urmare a acestei decizii, italianul urmează să primească o pensie de 500 de euro, plătită de către stat, prin intermediul unui program național de asigurări care acoperă victimele accidentelor de la birou. Suma a fost decisă după ce o investigație medicală a ajuns a concluzia că 23% din funcțiile organismului bărbatului au fost afectate de tumoră și de extirparea ei.
”Pentru prima dată în lume, un tribunal a recunoscut legătura dintre folosirea necorespunzăoare a unui telefon mobil și o tumoră pe creier”, au declarat avocații lui Romeo, Stefano Bertone și Renato Ambrosio.
Cu toate că verdictul este ”promovat” ca o premieră, cazul este similar cu un altul, tot din Italia, de acum cinci ani. În 2012, Curtea Supremă Italiană a susținut decizia unei alte curți care a decis că există o legătură între tumora benignă dezvoltată de un director și folosirea timp de șase ore pe zi, pentru 12 ani, a unui telefon mobil.
Un studiu recent pare să confirme temerea multor persoane în legătură cu faptul că telefoanele mobile ar fi responsabile pentru tumori. Primul studiu real care tratează problema legăturii dintre utilizarea telefoanelor mobile și apariția cancerului a analizat legătura dintre zona apariției tumorii cerebrale și urechea pe care o folosim cel mai des când vorbim la telefon. Ceea ce au descoperit cercetătorii este că 75% dintre pacienții analizați au dezvoltat tumori pe acea parte a capului de care se foloseau cel mai mult în acest sens.
Deși etica îi împiedică pe cercetători să-i bombardeze pe pacienți cu unde radio pentru a vedea rezultatele exacte, aceștia s-au folosit de instrumentele cele mai comune folosite în experimente de genul asta – șobolanii. În urma unui experiment de acest gen, specialiștii au descoperit că animalele care erau expuse la unde radio au dezvoltat tumori.
Cu toate că acest studiu ne poate face să ne îngrijorăm, trebuie să ținem cont de faptul că țesuturile șobolanilor sunt diferite de ale noastre și că există o posibilitate ca acestea să reacționeze diferit în cazuri asemănătoare. În plus, cercetătorii au proiectat asupra subiecților de șapte ori mai multe radiații decât cele la care este expusă o persoană în mod normal atunci când se folosește de smartphone.