Tesla Model 3: Elon Musk a anunțat data lansării noului autoturism electric
CEO-ul Tesla, Elon Musk, a anunțat pe Twitter că producția anticipatului Tesla Model 3 va începe la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv vineri. Tot pe rețeaua socială, Musk a mai spus că primii treizeci de cumpărători ai noului autoturism vor fi invitați la o petrecere specială de lansare unde le vor fi oferite cheile automobilelor comandate.
Model 3 passed all regulatory requirements for production two weeks ahead of schedule. Expecting to complete SN1 on Friday
— Elon Musk (@elonmusk) July 3, 2017
Producția va crește exponențial odată cu intrarea în luna august. 100 de mașini vor fi produse luna următoare, pentru ca în septembrie să iasă de pe linia de asamblare încă 1500. Apoi, cadența va crește la 20.000 de automobile produse lunar, până în decembrie. Tesla va crește dramatic producția de Tesla Model 3. Planul este ca, până în 2018, ritmul să crească la 500.000 de mașini produse pe an. Având în vedere că există în prezent peste 400.000 de precomenzi pentru noul automobil electric, nu credem că vor exista probleme.
Tesla Model 3 a fost anunțat acum un an, iar Musk spunea despre mașină că va fi cea mai bună alternativă de 35.000 de dolari de pe piață. Pe scurt, nimeni nu va putea cumpăra un automobil mai bun la acest preț, mai ales electric. CEO-ul Tesla a spus că noul model va fi foarte limitat în opțiunile pe care cumpărătorii le vor putea configura. Asta înseamnă că cine va vrea să-și cumpere o Tesla Model 3 va putea să-și aleagă doar culoarea ei și partea pe care va fi amplasat volanul, notează The Verge.
De când au apărut mașinile Tesla, acestea au luat cu asalt piața automobilellor electrice, acestea având cea mai mare autonomie și fiabilitate. Model S și Model X, cele două mașini Tesla în fabricație, până să apară Model 3, sunt destul de scumpe. Prețul ambelor se învârte în jurul a 100.000 de dolari, iar asta înseamnă că cererea este destul de redusă. Musk a vrut să dezvolte un automobil electric mult mai accesibil, pentru a asigura viitorul companiei sale. Acesta este Tesla Model 3.