Super Mario Run pentru Android are o dată de lansare
Au trecut mulți ani până când Mario a ajuns pe mobile sub titlul de Super Mario Run. Din păcate, a fost disponibil exclusiv doar pe iPhone.
Super Mario este una dintre cele mai de succes francize din toate timpurile. Cei de la Nintendo au făcut o avere de pe urma instalatorului italian, iar în 2016 au decis să-l reinventeze pentru o nouă generație de gameri. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de lansare pentru iPhone 7 și 7 Plus, un semn clar al faptul că titlul va putea fi jucat doar pe iOS, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Asta s-a și întâmplat, deși atunci am avut parte de o promisiune cum că Super Mario Run va ajunge la un moment dat și pe Android. Nu de alta, dar platforma celor de la Google este cea mai populară la nivel global și ar fi fost ciudat să fie ignorată. Într-un format destul de abstract, cei de la Nintendo au anunțat în luna ianuarie a acestui an că titlul va ajunge pe Android în martie, fără să menționeze o dată precisă.
Data de lansare oficială pentru Super Mario Run a fost anunțată de Nintendo America printr-un comunicat oficial pe Twitter în acest weekend. Toți utilizatorii de Android de pe întregul mapamond vor putea descărca titlul în aceeași zi, indiferent de locație. Este vorba de 23 martie.
Merită reținut că, până la această oră, doar pe iOS, jocul a fost descărcat de 78 de milioane de ori. Tot pe 23 martie, posesorii de iPhone vor avea acces printr-o actualizare la câteva caractere noi cu care se vor putea juca. Dacă ardeți de nerăbdare să testați jocul pe Android, vă puteți pre-înregistra pe Google Play folosind acest link. Astfel, veți fi imediat anunțați când este disponibilă versiunea finală a titlului pentru download. Jocul va fi gratuit pentru descărcare, dar veți plăti 10 dolari pentru versiunea completă.