Știința ne spune dacă prietenul tău canin își poate da seama ce simți
Orice deținător de câini s-a întrebat măcar o dată ce gândește acesta și, deși ne putem da seama în mare, pe baza comportamentului lor, în ce stare se află și dacă ar trebui să-i evităm, de cele mai multe ori aceste semnale sunt o necunoscută pentru noi.
Potrivit mai multor specialiști în comportamentul canin, câinii știu când își fac stăpânul fericit, dar ei au propria percepție asupra bunătății.
Noi putem aproxima cu destul de multă acuratețe prin ce stări trec câinii atât cei pe care îi deținem, cât și cei pe care îi întâlnim în cale. Pentru a face acest lucru ne raportăm la o suită de semnale. Spre exemplu, mișcarea cozii poate semnala fericirea animalului, dar o mișcare lentă și puțin spre stânga poate fi o atenționare. Dar la fel de importante sunt alte semnale, precum nivelul la care își ține coada, mișcarea urechilor, deschiderea gurii și poziția corpului. Pe baza acestora ne putem da seama dacă animalul se află în alertă, dacă e gata de atac sau dacă este relaxat.
Deși noi aveam capacitatea de a identifica starea câinelui, mulțumită multitudinii de studii pe această temă, dar și experienței și spiritului de observație, ne putem întreba dacă animalul pe care îl deținem își dă seama care este starea noastră de spirit, în funcție de reacțiile pe care le avem. Acesta este și motivul pentru care corecția este important să se petreacă la timpul potrivit, adică fix atunci când realizează acțiunea nepotrivită, scrie Gizmodo.
Trebuie să ții totuși cont de un lucru important, anume că definiția ta pentru bine nu este cu necesitate aceeași și pentru câinele tău. Deși tu consideri că e rău ca el să ronțăie chitara ta, el se simte fericit și consideră că e bine ce face. Acesta este motivul pentru care trebuie să întărești mereu așteptările pe care le ai și să faci cunoscute limitele pe care vrei să le impui.
Acest lucru îl poți face prin utilizarea recompenselor, lăudându-l atunci când face ceva bine. Recompensa poate avea diferite forme, de la mâncare la jucăria favorită sau chiar o plimbare mai lungă.
În final, concluzia ar fi că animalul tău de companie, pe care îl îndrăgești și căruia îi faci toate mofturile, poate identifica măcar o parte dintre trăirile tale, își dă seama când te comporți diferit sau ai o altă tonalitate, iar dacă vrei să înțeleagă că nu accepți un anumit comportament, trebuie să te folosești de tehnici de dresaj și să folosești recompensele. Dacă vrei să fii un stăpân mai bun, aplicația despre care am scris aici îți poate veni în ajutor.
Din păcate, știința nu ne permite să explicăm toate aspectele comportamentului canin și încă mai avem multe de învățat și descoperit, dar unele abordări se dovedesc a fi eficiente și merită folosite.