13 iun. 2017 | 13:18

Spider-Man se întoarce pe PlayStation 4 și are parte de un nou trailer [VIDEO]

ACTUALITATE
Spider-Man se întoarce pe PlayStation 4 și are parte de un nou trailer [VIDEO]

Cei mai nostalgici și mai în vârstă își amintesc cu plăcere de jocurile Spider-Man de la începutul anilor 2000, care au setat standardele pentru mai toate titlurile cu supereroi care au apărut ulterior. Ce gamer poate spune că nu s-a jucat primul Spider-Man care apăruse inițial pentru PlayStation One pentru ca apoi să fie portat și pe PC?

Jocul inițial a avut parte și de un sequel, Spider-Man 2, care a introdus pentru prima oară în universul jocurilor cu supereroi conceptul de open sandbox. Puteai lua New-York-ul la puricat cât și cum voiai. Însă de atunci franciza a navigat pe ape foarte tulburi. Jocurile care au urmat au fost mai toate dezamăgitoare. Asta până anul trecut, la E3 2016, atunci când Sony a prezentat în premieră noul joc Spider-Man exclusiv pentru PS4. Acesta nu are încă un titlu oficial, lansarea fiind programată pentru 2018.

Titlul următor din franciza Spider-Man are parte acum de un nou trailer de gameplay, din care ne dăm seama că acesta este jocul din serie pe care îl așteptam de atâta vreme. Studioul Insomniac este în spatele noului Spider-Man. La prima vedere, jocul aduce foarte mult aminte de seria Batman Arkham, mai ales în ceea ce privete construcția scenelor de luptă, unde eroul nostru se folosește de diverse combo-uri ca să-și doboare adversarii.

Jocul are parte de culori foarte vii, iar gustul pe care ți-l lasă acest trailer este unul cu puternice aspecte comice. Ceea ce nu e rău deloc, având în vedere că supereroii Marvel, și mai ales Spider-Man, sunt construiți pentru a fi mult mai degajați și mai relaxați decât cei de la DC Comics, care au trăsături mult mai întunecate și mai serioase. Noul joc din serie va apărea exclusiv pentru consola PlayStation 4 în 2018, data de lansare exactă nefiind încă specificată, notează Engadget.