Cum vrea Samsung să-ți încarce bateria telefonului în câteva minute
Inginerii Samsung lucrează de zor la crearea unor baterii cât mai bune pentru telefoane, iar cel mai nou progres reprezintă un pas important înainte.
Divizia Samsung Electronics a conglomeratului a reușit să descopere o nouă tehnologie care poate îmbunătăți semnificativ bateriile litiu-ion, atât prin prisma duratei de viață, cât și a vitezei de încărcare.
Samsung Advanced Institute of Technology a folosit o bilă de grafen, cu ajutorul căreia capacitatea bateriei poate fi sporită cu 45%, iar viteza de încărcare poate fi mărită de cinci ori. Bateriile actuale litiu-ion au nevoie de cel puțin o oră pentru o încărcare completă, dar noua tehnică ar permite încărcarea în doar 12 minute.
De asemenea, bateriile care folosesc aceste bile de grafen își pot păstra o temperatură de 60 degrade Celsius, necesară pentru utilizarea în interiorul mașinilor electrice.
Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Nature de luna aceasta. Echipa de la SAIT a descoperit un mecanism de folosire a dioxidului de silicu (SiO2) pentru a sintetiza grafenul într-o structură tridimensională. Apoi, au folosit bilele de grafen rezultate ca material pentru anodul și catodul din bateriile litiu-ion.
Tehnologia a fost deja brevetată de Samsung în Coreea de Sud și în Statele Unite.
Bateriile litiu-ion au intrat pe piață în 1991 și au devenit, de atunci, standardul pentru multe produse electronice. Cu toate acestea, tehnologia își arată deja limitările, iar companiile caută alternative.
Grafenul este un conductor bun și un material durabil, iar cercetătorii caută cât mai multe metode pentru a-l pune la treabă. O echipă de cercetare din Coreea a reușit să creeze un display OLED din grafen.
Cei de la SAIT au lucrat, de asemenea, la crearea unor materiale fără cadmiu, folosite în cadrul televizoarelor QLED de la Samsung