Niște români au furat iPhone-uri din camion ca în Fast and Furious
Într-un eveniment rupt parcă din scenariul pentru un episod din Fast & Furios, un grup de români au furat iPhone-uri dintr-un camion în mișcare.
Nu s-a mai întâmplat de mult să auzim de un furt de proporții realizat de români peste hotare, dar evenimentul de acum câteva zile a reușit să facă valuri pe întregul mapamond. Cei de la BBC au detaliat modul foarte elaborat prin intermediul căruia cinci români au furat iPhone-uri în valoare de 550.000 de euro dintr-un camion aflat în mișcare.
Tehnica la care au apelat a fost una destul de complexă și a implicat o camionetă modificată și câteva salturi desprinse din SpiderMan. Unul dintre români s-a cățărat pe un tir care transporta iPhone-uri între două depozite din Olanda. A făcut o gaură, s-a strecurat în interior și a început să arunce cutii cu telefoane pe capota camionului modificat. Acesta din urmă avea pe deasupra un material antiderapant pentru a preveni alunecarea terminalelor în momentul aterizării.
Întregul eveniment a avut loc pe autostrada A73 în preajma localității Horst. Totul s-a petrecut în mișcare, iar partea șocantă este că tehnica nu este una complet nouă. Mai multe grupuri de hoți au început să atace tiruri în mișcare folosind camionete modificate. Partea interesantă este că aproape de fiecare dată sunt vizate transporturi de telefoane, deoarece sunt foarte valoroase și ușor de comercializat pe piața neagră.
Polția a arestat deja în weekend cele cinci persoane ce sunt suspecte de realizarea furtului. La fiecare dintre adresele răufăcătorilor au găsit iPhone-uri sigilate, iar camioneta folosită în furt a fost găsită la unul dintre domicilii. Un purtător de cuvânt al poliției olandeze a afirmat că investighează de mult timp furturile din tiruri, dar au fost convinși că un astfel de plan este imposibil de pus în practică.
Românii arestați au vârste între 33 și 43 de ani și vor apărea astăzi în fața unui judecător pentru începerea procesului.