Kuri, robotul menajeră și dădacă, are grijă de casa ta cât ești plecat
Suntem în epoca tehnologizării, iar roboții devin din ce în ce mai performanți și se înmulțesc pe zi ce trece, căpătând atribuții noi și tot mai variate.
Din această categorie este și Kuri, robotul care poate face de toate, și capătă rol de menajeră și dădacă. Pentru a devenit atât de performant în toate, Kuri poate înțelege contextul și împrejurimile, poate recunoaște oameni și fețe și poate face diferența între o persoană și un animal de companie, dar și între pisici și câini. Mai mult, acesta poate răspunde la întrebări prin expresii faciale, mișcări ale capului. La fel ca mulți alți roboți deveniți populari (Pepper, Pebby) personalitatea și abilitatea sa de a se conecta sunt atributele care îl fac cunoscut.
Acesta dispune de o cameră de 1080 p, care îți permite să veghezi asupra casei și animalelor de companie cât timp ești plecat. Mai mult, acesta are boxe puternice și conectivitate prin bluetooth și wi-fi care îți permit să asculți muzică, să le citești copiilor tău o poveste. Kuri dispune, de asemenea, de o multitudine de senzori care îi permit să cartografieze spațiul și să se miște cu ușurință într-un spațiu fără a se lovi de obiecte, scrie Engadget.
Robotul companion are 50 de centimetri înălțime și dispune de o baterie cu o durată de viață de câteva ore, iar atunci când aceasta este pe sfârșite, Kuri se întoarce la locul de încărcare pentru a-și reface stocurile de energie.
Din păcate, Kuri nu este un robot care să fie la îndemâna oricui și vine la un preț destul de mare, de 699 de dolari. Rămâne de văzut cât de bine va funcționa odată ce se va afla în casele oamenilor. Însă dacă ești mai mult plecat decât acasă, robotul care este menajeră și dădacă poate avea grijă de casa ta.