01 nov. 2017 | 09:27

Telefonul Razer e rivalul perfect pentru iPhone X și Samsung

ACTUALITATE
Telefonul Razer e rivalul perfect pentru iPhone X și Samsung

Mai multe companii creatoare de gadgeturi s-au apucat de telefoane mobile în ultimii ani, dar Razer Phone al celor de la Razer ar putea fi cel mai capabil.

Razer Phone a fost subiectul multor speculații în ultimele luni, iar teaserele oficiale nu au făcut decât să alimenteze și mai multe interesul internauților. Telefonul ar putea fi unul dintre singurele promovate ca fiind pentru gaming, iar dacă specificațiile de mai jos se confirmă, are mari șanse să depășeacă performanța celui mai nou iPhone sau Samsung Galaxy Note.

Specificațiile complete ale Razer Phone au fost publicate din greșeală în urmă cu câteva zile de către un operator britanic. Pagina cu detaliile tehnice de mai jos poate fi în continuare accesată din cache-ul Google, dar a dispărut de pe site-ul original. În orice caz, informațiile par a fi autentice și reprezintă o confirmare suplimentară a faptului că nu mai avem mult de așteptat până va ajunge în magazine.

Razer Phone va fi construit în jurul unui panou cu diagonala de 5,7 inci și va avea o rată de refresh de 120Hz datorită ecranului de tip Sharp IGZO. Nu este exclus să suporte afișarea de conținut HDR, având în vedere certificarea WCG – Wide Colour Gamut. Rezoluția va fi de 2560 x 1440 pixeli. Deși vorbim de un telefon, sunetul se anunță a fi destul de imersiv datorită certificării Dolby Atmos și a celor două difuzoare stereo frontale.

Pe spate, va avea două camere de 12, respectiv 13 megapixeli pentru fotografii wide sau cu zoom. Acumulatorul de 4.000 mAh ar trebui să te țină departe de priză pe parcursul unei zile de muncă, în timp ce valoarea de 8GB RAM ar trebui să faciliteze încărcarea rapidă a celor mai pretențioase jocuri. SoC-ul folosit va fi același Snapdragon 835 ca în alte smartphone-uri de top din ultima perioadă.

Noul smartphone Razer Phone ar trebui să fie anunțat oficial în această săptămână.
razer-phone-leak-2017-10-31-02

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele