Primele laptopuri cu Windows 10 și procesoare ARM ajung în curând pe piață

de: Alexandru Puiu
25 04. 2017

Până de curând, toate PC-urile au folosit procesoare pe arhitectură X86 sau X64. Se pare însă că Windows 10 va fi compatibil cu ARM.

În mare parte, procesoarele au fost împărțite în două categorii în funcție de arhitectură. CPU-urile X86 și X64 au fost folosite pentru sisteme desktop și portabile, iar procesoarele pe arhitectură ARM au fost prezente în tablete și smartphone-uri. Diferența majoră între cele două ține de numărul de instrucțiuni suportate și de faptul că este foarte dificil ca un program scris pentru o platformă să funcționeze pe amândouă. Din acest motiv există emulatoare pentru a rula Android pe PC, iar în momentul în care Microsoft a lansat Windows RT pentru Surface RT cu procesor ARM nu putea rula aplicații tradiționale de Windows create pe arhitectură X86.

Chiar dacă experimentul lansării unei versiuni de Windows 8 pentru procesoare ARM a eșuat și nu s-a reflectat în vânzări semnificative, se pare că Microsoft nu vrea să renunțe la acea idee. Din acest motiv, gigantul din Redmond se pare că a început de ceva timp o colaborare cu Qualcomm în speranța finisării unei iterații de Windows 10 pentru ARM.

Această informație este oficială și a fost confirmată de CEO-ul Qualcomm Steve Mollenkopf. ,,Utilizarea procesorului nostru Snapdragon 835 se extinde în PC-uri mobile ce rulează Windows 10. Acestea sunt programate să se lanseze în cel de-al patrulea trimestru al acestui an.” Conform declarațiilor făcute de directorul companiei pentru Engadget, până la finele acestui an ar trebui să vedem laptopuri cu Windows 10 și procesoare ARM.

Diferența majoră dintre această nouă versiune de Windows pentru ARM și prima tentativă în aceeași direcție constă în suportul pentru aplicații tradiționale. Prin intermediul unui emulator integrat direct în sistemul de operare, chiar dacă veți avea un procesor ARM sub capotă, nu veți avea nici un fel de limitare în privința aplicațiilor pe care le veți putea rula.