Orașul acoperit de copaci va deveni realitate în curând în China
Un număr semnificativ de copaci reprezintă cea mai bună soluție pentru combaterea efectelor poluării, iar în China a început deja construcția unui oraș acoperit de vegetație.
Câteva parcuri în centrul marilor orașe au un efect pozitiv asupra atmosferei din zonă. Nu de alta, dar copacii au abilitatea de a consuma cantități semnificative de dioxid de carbon și a de emite oxigen curat în atmosferă. Procesul este intitulat fotosinteză și a fost detaliat în școala primară la ora biologie. Plecând de la acest principiu și având în vedere nivelul ridicat de poluare, ideal ar fi să avem copaci peste tot. Toate clădirile ar trebui acoperite de vegetație.
Deși a devenit destul de dificil să plantăm copaci în orașe la ora actuală, nu ne împiedică nimeni să realizăm de la zero ,,orașe pădure”. Un astfel de concept se materializează în aceste zile în China. Orașelul cu pricina este intitulat Liuzhou Forest City și, când proiectul va fi finalizat, va putea găzdui 30.000 de persoane. În noul oraș care a început deja să se construiască, fiecare clădire va fi acoperită de plante eficiente în reducerea poluării. În total, va fi vorba de aproximativ un milion de plante.
Un sistem avansat de exploatare a energiei geotermale este responsabil de aerul condiționat din orășel și, în mod inevitabil, panouri solare sunt responsabile de alimentarea cu energie electrică a noii comunități din China. Rețeaua de transport în comun va fi exclusiv electrică, iar o linie de tren va conecta Liuzhou Forest City de orașul Liuzhou.
Liuzhou Forest City va fi localizat în zona de sud a Chinei, deoarece acolo nu prea sunt temperaturi scăzute de-a lungul anului pentru a influența semnificativ dezvoltarea vegetației. Orașul va fi finalizat în 2020, iar la final, întregul ecosistem va putea să absoarbă 10.000 de tone de dioxid de carbon din atmosferă în fiecare an, la care se adaugă 57 de tone de alte tipuri de poluanți. În același timp, va genera 900 de tone de oxigen proaspăt. Proiectul a fost dezvoltat de firma de arhitectură Stefano Boeri Architetti.