Noi detalii despre ultimul sezon din Game of Thrones

Noi detalii despre ultimul sezon din Game of Thrones
08:30 13.03.2017

Game of Thrones. Fanii Game of Thrones așteaptă cu interes sezonul 7 ce va fi difuzat în vară. Interesul este însă la fel de mare pentru ultimul sezonul de anul viitor.

Este considerat unul dintre cele mai bune seriale create vreodată și unul dintre singurele care a ajuns să fie îndrăgit de un public atât de larg. În practică, ar trebui să fie interzis minorilor, dar Game of Thrones a reușit să capteze atenția persoanelor de orice vârstă. Din acest motiv a fost pentru foarte mult timp și cel mai piratat serial mai mulți ani la rând.

Din păcate, Game of Thrones se apropie de final. La această oră, mai avem de vizionat 13 episoade până când vom vedea finalul poveștii personajelor preferate. Până de curând însă, nu era foarte clar cum vor fi împărțite aceste episoade în două sezoane. Deși săptămână trecută a fost făcută publică data premierei pentru sezonul 7, nu s-a anunțat numărul de episoade.

Sezoanele 7 și 8 din Game of Thrones vor avea în total 13 episoade. Sezonul 7 va include 7 episoade, iar ultimul sezon se va rezuma la doar 6 episoade. Comparativ, sezoanele anterioare din populara serie au fost formate de fiecare dată din 10 episoade. Într-o formă sau alta, această informație a circulat pe internete de aproximativ un an, dar cei care sperau să se mai schimbe ceva între timp, vor fi dezamăgiți.

Prezenți la SXSW 2017, creatorii serialului, David Benioff și Dan Weiss au detaliat câteva informații legate de modul în care se va încheia povestea inspirată din scrierile lui George R.R. Martin. ,,Vor fi doar șase episoade în sezonul final. De la început, am vrut să facem un film de 70 de ore. În final, va fi un film de 73 de ore, dar este destul de aproape de ce ne-am propus să facem cu începutul, mijlocul, iar acum cu finalul. Ar fi fost foarte dificil dacă pierdeam pe parcurs unul dintre caracterele principale. Suntem fericiți că i-am păstrat pe toți și reușim să finalizăm așa cum ne-am propus.

Oficialii HBO nu au oferit nici un comunicat de presă pe marginea ultimelor sezoane din Game of Thrones, dar acest detaliu contează mai puțin. Important este să nu uitați că premiera sezonului 7 va fi difuzată pe 16 iulie 2017.

loading...