Noi detalii despre Google Pixel 2 și Pixel XL 2, cele mai așteptate telefoane din 2017
Spre surprinderea tuturor, Google a anunțat în 2016 primele smartphone-uri create integral in-house. Un an mai târziu, ne pregătim de Google Pixel 2.
După mai mulți ani în care am văzut sigla Google pe gadgeturi din seria Nexus, compania americană a decis să-și asocieze brandul cu o serie de smartphone-uri proprietare. Acestea poartă sigla Pixel și, deși au fost asamblate într-o fabrică HTC, nimeni nu a avut vreun dubiu în privința faptului că oficialii Google au fost responsabili de fiecare detaliu.
Mulți au clasificat telefoanele Pixel ca fiind cele mai bune lansate în 2016. Cel puțin în privința camerei de la Pixel, aceasta a fost clasificată de către DXOMark pe primul loc în topul tuturor telefoanelor tastate vreodată. Din acest motiv, există foarte multă presiune pe gigantul din Mountain View de a reitera succesul de anul trecut cu noile Google Pixel 2 și Pixel XL 2.
Cum se întâmplă de fiecare dată, câteva informații despre respectivele mobile au ajuns online înainte de lansarea oficială. Detaliile au fost publicate de membrii XDA Developers și au mari șanse să fie adevărate. Aceștia ne confirmă că vom avea parte doar de două dispozitive noi în 2017, deși au existat zvonuri despre lansarea unui al treilea aparat cu numele de cod Muskie.
Google Pixel XL 2 s-a aflat în producție cu numele de cod Taimen. Terminalul va fi construit în jurul unui ecran de 5,99 inci cu o rezoluție nativă QHD. Acesta va avea rame mai subțiri decât versiunea precedentă, un trend evident în piață și va folosi pentru procesare un Snapdragon 835 cu 4GB RAM. Pe spate, va avea o singură cameră principală.
Fratele său mai micuț, Google Pixel 2 se va ascunde în spatele unui panou Full HD de 4,97 inci. Din punct de vedere estetic, nu va include schimbări foarte mari față de modelul original, dar configurația hardware va fi la fel ca în cazul Pixel XL 2. Lansarea oficială a noilor gadgeturi Google ar trebui să aibă loc în toamnă, în apropierea lansării noilor iPhone-uri.