10 aug. 2017 | 07:52

Nissan Leaf va fi o alternativă mai ieftină la Tesla Model 3

ENTERTAINMENT
Nissan Leaf va fi o alternativă mai ieftină la Tesla Model 3

Cei mai mulți dintre noi asociază conceptul de mașini electrice cu Tesla, dar Nissan Leaf s-ar putea să ne impresioneze destul de mult după lansare.

În urmă cu aproape 10 ani, Tesla lansa Roadster, prima mașină sport cu propulsie electrică. Respectivul model a avut multe probleme, dar a reușit să deschidă apetitul americanilor pentru produsele Tesla. Între timp, Elon Musk a devenit liderul celui mai important producător de mașini electrice de pe mapamond, cu o valoare tranzacționată la bursă mai mare decât a Ford.

Tot cei de la Tesla au ambiționat companiile tradiționale din industria auto să-și anunțe intrarea în domeniul mașinilor electrice. În orice alte condiții, probabil că ar fi întârziat foarte mult tranziția la mașini electrice. În momentul în care Tesla Model 3 a fost anunțată în mod oficial, cu o valoare de achiziție de start de 35.000 de dolari, au apărut imediat alternative la preț apropiat.

Când vine vorba de mașini electrice pentru oameni obișnuiți, pe lângă Model 3, există Chevrolet Bolt. Aceea a fost prima alternativă cu o valoare de achiziție mai mică de 40.000. În curând, conform celor de la Autoblog, vom avea parte de un nou Nissan Leaf. 

În trecut, au mai existat câteva teasere pentru Nissan Leaf, dar este prima oară când ne putem forma o opinie despre abilitățile viitorului bolid. Cum era de așteptat, mașina va putea fi achiziționată în mai multe versiuni. Varianta entry-level va fi construită în jurul unui acumulator de 40kWh care ar trebui să se reflecte într-o autonomie de aproximativ 257 de kilometri per încărcare.

Marele atu este că Nissan Leaf va fi mai ieftin cu aproximativ 5.000 de dolari comparativ cu Tesla Model 3, deși respectiva creație în variantă standard oferă 354 de kilometri departe de priză. Puterea efectivă este mai mică în cazul Leaf, 147 de cai putere, în loc de 258 la cea mai ieftină Tesla.

Deși nu se cunosc momentan specificațiile tuturor versiunilor de Leaf, important este că vor mai exista variante de achiziție – Leaf SV cu 32.500 de dolari și Leaf SL cu 36.200 de dolari. Varianta SL s-ar putea să încorporeze eforturile producătorului în domeniul mașinilor semi-autonome.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele