Nintendo și Apple au ajuns să concureze pentru piese
Nu se întâmplă foarte des să auzim de Nintendo și Apple în aceeași propoziție, dar se pare că au ajuns să concureze pentru aceleași componente.
Competiția dintre Nintendo și Apple pleacă de la popularitatea Nintendo Switch. În urmă cu ceva timp detaliam faptul că noua consolă a companiei japoneze se vinde precum pâine caldă. Încercând să facă față cererii foarte mari din partea utilizatorilor, Nintendo a vrut să mărească ritmul de producție al noilor unități. Acest lucru se pare însă că pur și simplu nu este posibil, iar compania Apple este parțial vinovată.
Conform celor de la Wall Street Journal, Nintendo și Apple se află acum într-o competiție pentru componente hardware. De partea japonezilor, producătorii au nevoie de piese pentru Nintendo Switch. În cazul americanilor, menținerea capacității de producție pentru iPhone-uri implică accesul la cât mai multe piese. În teorie, ambiția celor două companii nu ar trebui să aibă vreun impact la scară largă, dar problemele au apărut din cauza Toshiba.
Atât Apple iPhone, cât și Nintendo Switch utilizează cipuri de memorie NAND fabricate de Toshiba. ,,Cererea pentru memoria noastră flash NAND a fost copleșitor de mare în comparație cu disponibilitatea, iar situația este foarte probabil să se mențină până la finele anului.” Un purtător de cuvânt din partea Toshiba a afirmat foarte clar pentru WSJ că este imposibilă mărirea capcității de producție.
Alte componente din Nintendo Switch se pare că sunt de asemenea motiv de competiție cu giganți din tech. LCD-urile folosite în ecranul de la consolă sunt problematice și nici motorașele pentru vibrații din controllere Joy-Con nu se găsesc foarte ușor. Cu alte cuvinte, este puțin probabil ca ritmul de producție al Nintendo Switch să crească prea curând.
Singura soluție ar fi reprezentată de mărirea costurilor de producție cu scopul acoperirii investiției suplimentare. Din păcate, cota de profit din hardware este deja extrem de mică pentru Nintendo. Aparent, costă 229 de euro să produci un Nintendo Switch, iar consola se comercializează cu aproximativ 267 de euro.