15 mai 2017 | 15:25

Netflix penalizează posesorii de Android care au terminale cu root sau deblocate

ACTUALITATE
Netflix penalizează posesorii de Android care au terminale cu root sau deblocate

Posesorii de teminale deblocate cu Android sau cei care au drepturi de root, nu își vor mai putea instala Netflix pe smartphone-uri sau tablete.

Parțial, popularitatea Netflix este derivată din faptul că, îndrăgitul serviciu de streaming funcționează pe orice platformă și dispozitiv mobil. Majoritatea smart TV-urilor actuale vin preinstalate cu Netflix și sunt șanse foarte mari să aveți aplicația și pe smartphone sau tabletă. Din păcate, s-ar putea ca în curând să devină din ce în ce mai greu să rulezi Netflix pe dispozitive cu Android.

Primul pas în această direcție a fost deja făcut de către oficialii companiei americane. În cazul în care aveți un telefon sau tabletă cu Android pe care au fost obținute drepturi de root sau folosiți un dispozitiv ce vine cu un bootloader deblocat din fabrică, Netflix va figura ca fiind incompatibilă în Google Play. Cu alte cuvinte, aplicația a devenit peste noapte imposibil de instalat pe canale oficiale.

În mod surprinzător, programul funcționează în continuare pe terminalele tuturor celor care și l-au instalat în trecut. Problema ține doar de momentul instalării inițiale. Rămâne să vedem dacă vor fi introduse și alte limitări pe viitor. În definitiv, momentan, nu vă oprește nimeni să vă instalați aplicația de pe site-uri gen APKMirror, atâta timp cât limitarea se referă exclusiv la momentul instalării, nu și la modul în care funcționează pe termen lung.

,,Cu versiunea noastră cea mai recentă, 5.0, ne bazăm exclusiv pe sistemul de protecție Widevine DRM oferit de Google. Ca urmare, mai multe dispozitive ce nu sunt certificate de Google sau care au fost alterate, nu vor mai rula cea mai nouă aplicație, iar acei utilizatori nu vor mai vedea Netflix în PlayStore.” În privința incompatibilității descrise mai sus, oficialii Netflix au oferit o declarație oficială celor de la AndroidPolice și se pare că restricția are legătură cu Google, mai mult decât cu Netflix.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele