09 mart. 2017 | 01:50

Mozilla aduce jocuri 3D ”adevărate” în browser prin WebAssembly

VIDEO ACTUALITATE

În viitorul apropiat s-ar putea să avem parte de o serie de jocuri complexe directe în browserul de internet preferat, datorită celor de la Mozila și a tehnologiei WebAssembly.

Pe lângă faptul că Firefox are o popularitate foarte mare la nivel global, cei de la Mozilla se pare că investesc o cantitate semnificativă de timp și efort în dezvoltarea de noi tehnologii web. Cea mai nouă creație este intitulată WebAssembly și are scop rularea de jocuri 3D moderne direct în browser.

Spre deosebire de alte jocuri pe care le-am jucat în browser de-a lungul anilor, cel mai mare avantaj al WebAssembly constă în eliminarea tuturor pluginurilor suplimentare din ecuație. Jocurile profită în mod direct de toate resursele hardware ale unui sistem din fereastra browserului. În plus, orice titlu compatibil cu această tehnologie va fi din start o creație cross-platform, ce funcționează pe Windows, Mac sau Linux. Există și posibilitatea rulării jocurilor din WebAssembly pe terminale mobile, dar momentan nu s-au făcut eforturi în acea direcție.

Important este că tehnologia necesară rulării de jocuri complexe în browser nu este în stadiu de proiect, iar cei de la Mozilla au lansat deja o versiune beta ce poate fi experimentată. În comunicatul oficial se insistă destul de mult și pe alte tipuri de programe pretențioase din punctul de vedere al resurselor consumate ce pot rula în browser. Mai sunt vizate editoare foto/video, aplicații de design și proiectare de tip CAD.

La bază, WebAssembly ste un nou limbaj de programare low-level ce permite rularea în browser a altor programe complexe precum C sau C++. Față de javascript care pune presiune pe resursele hardware ale unui sistem pentru compilare, conținutul din WebAssembly este parcurs, randat și compliat înainte să ajungă în browser. Deși la ora actuală doar Mozilla Firefox poate rula aplicații în WebAssembly, oficialii Micosoft și Google au afirmat că este doar o chestiune de timp până când tehnologia va ajunge și în Edge sau Chrome. Curioșii pot descărca noua variantă beta de Firefox pentru Mac și Windows de aici.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele