02 sept. 2017 | 17:00

Mouse-ul textil e gadgetul pe care nu știai că îl vrei lângă laptop

ACTUALITATE
Mouse-ul textil e gadgetul pe care nu știai că îl vrei lângă laptop

Într-adevăr, sintagma de mai sus sună puțin ciudat, dar primul mouse textil din lume este un gadget mai mult decât promițător.

De firma Rapoo nu am mai auzit până la IFA 2017, dar cu siguranță e un nume de reținut, și asta doar pentru un simplu mouse. Mouse-ul de plastic, fie el alb, negru, neted, cu textură sau cu design ergonomic, ne-a însoțit pe mai toți de-a lungul anilor, excepție făcând momentele când am folosit laptopuri și am uitat să ne luăm mouse-ul după noi. Plasticul e ok, dar parcă nu e materialul perfect.

mouse textil rapoo 3510 plus 2

Ideea unui mouse textil ar putea părea ciudată la prima vedere, dar la prima atingere îți dai seama că ăsta ar trebui să fie standardul de design pentru gadgeturile de acest fel și nu plasticul rece și fără personalitate.

Rapoo 3510 Plus este mouse-ul despre care m-am minunat atunci când l-am atins și care vine în două variante de culori, gri deschis și negru. Materialul textil este texturat și este extrem de plăcut la atingere, oferindu-ți o experiență diferită față de alți mauși. Acesta are un profil destul de slim, fiind o alegere bună dacă ai vrea un dispozitiv pe care să-l scoți cu ușurință pe un birou mic, alături de un laptop ultrasubțire.

tastatura lemn rapoo 2

Mouse-ul nu vrea doar să arate bine, astfel că îți promite o autonomie a bateriilor de până la un an. În plus, rezoluția sa este de 1.000 dpi, mai mult decât suficientă pentru un mouse de birou. Mouse-ul costă în jur de 35 de euro, iar pentru inovația pe care o aduce, nu e un preț rău.

tastatura lemn rapoo

Tot la standul Rapoo am descoperit că acestora le place să integreze materiale atipice în designul produselor. Dingolo de mouse-ul textil, am văzut și tastaturi cu inserții de lemn. Da, nu sunt primele accesorii de acest fel, dar arată bine.