Mesaj SOS: Apelul de urgență din Apple Watch s-ar putea să-i fi salvat viața

Mesaj SOS: Apelul de urgență din Apple Watch s-ar putea să-i fi salvat viața
08:55 01.05.2017

Apelând la o funcție mai puțin cunoscută de la Apple Watch, un tânăr implicat într-un accident a reușit să apeleze la servicii de urgență când era imobilizat.

Ceasul celor de la Apple este cel mai popular la nivel global. Un număr mare de persoane au făcut o investiție semnificativă în acest gadget, dar nu foarte mulți știu să-l folosească la capacitatea sa maximă. Motivul are legătură și cu faptul că unele funcții nu sunt foarte evidente sau promovate. De cele mai multe ori, în cazul achiziției unui smartwatch, ai tendința să te uiți la dimensiunea ecranului, la brățară și să ai în vedere compatibilitatea cu dispozitivele pe care le ai deja. Detalii precum un senzor termic, un pedometru sau monitor cardiac sunt de asemena demne de luat în calcul. Aproape niciodată nu îți pasă însă de însă de particularități de accesibilitate, elemente pe care le-ai putea folosi când nu vezi sau atunci când nu îți poți folosi ambele mâini.

Din fericire, un student de 22 de ani din Statele Unite a avut norocul să folosească un Apple Watch în momentul în care a fost implicat într-un accident grav de circulație. Casey Bennet se îndrepta spre facultate când a fost lovit din lateral de către o altă mașină și răsturnat. Norocul său a fost că s-au declanșat instant airbag-urile și nici nu uitase să-și pună centura. Cu toate acestea, a rămas blocat în mașină cu capul în jos și nimeni nu-i venea într-ajutor. Pentru a suna la 112, la telefon nu avea acces pentru că i-a zburat de pe bord undeva în mașină.

Soluția la situația delicată a venit când și-a adus aminte că smartwatch-ul Apple are posibilitatea de a iniția apeluri de urgență printr-un singur buton. A fost suficient să apese câteva secunde pe butonul de pe lateral și imediat a sunat la serviciul de urgență. În altă ordine de idei, probabil că ar fi sunat până la urmă cineva la salvare sau descarcerare, dar a avut noroc că totul s-a rezolvat mult mai eficient.

loading...