Acest mecanism complex îți poate citi mintea cu o înfricoșător de mare acuratețe
Rețelele neurale au devenit tot mai performante și ne oferă o înțelegere mai mare asupra modului în care funcționează creierul nostru.
Rețelele neurale își prezintă utilitatea în variate domenii, și au un rol preponderent atât în medicină, făcând mai facil procesul de detectare a cancerului de piele, cât și în robotică, unde îi ajută pe roboți să acționeze și să se comporte mai bine, raportat la lumea înconjurătoare. Deși aceste mecanisme avansate ne impresionează prin tot felul de trucuri, ne putem întreba dacă ele pot deveni suficient de performante pentru a ne citi mintea.
Se pare că cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon sunt de părere că acest lucru este posibil și au de partea lor și un studiu. Aceștia au lucrat la un sistem care poate citi gândurile complexe doar prin analizarea tomografiilor, putând chiar să interpreteze enunțuri.
Pentru a face acest lucru, cercetătorii au cules datele cu ajutorul unei mașinării care realizează tomografii prin rezonanță magnetică, iar apoi, folosindu-se de inteligența artificială și de algoritmi performanți, specialiștii au analizat activitatea cerebrală în procesul construirii gândurilor complexe.
În cadrul cercetării, echipa a putut să demonstreze cum erau activate diferite regiuni ale creierului în conformitatea cu 240 de evenimente complexe, care includeau indivizi, interacțiuni sociale și acțiuni fizice, scrie Digital Trends. Folosindu-se de algoritmul inteligent, specialiștii au putut discerne ce gândea persoana într-un anumit moment și chiar și enunțul pe care îl avea în cap. Practic, rețeaua neurală creată poate spune la ce te gândești doar analizând activitatea ta cerebrală, așa cum este ea expusă în tomografiile realizate.
Dar procesul poate funcționa și în sens invers- algoritmului i s-a pus la dispoziție un enunț, iar el a putut, doar pe baza acestor informații, să ofere o imagine cât se poate de reală a activității cerebrale a persoanei.