LG V30: Preț, lansare și specificații. Primul OLED LG după seria G Flex
LG V30 mai are câteva luni până la lansare, dar au apărut deja informații atât despre preț, cât și despre specificațiile și lansarea noului smartphone.
Veștile despre noul telefon LG V30 vin din Coreea de Sud, mai multe surse indicând că viitorul smartphone ar urma să fie dezvăluit în cadrul evenimentului IFA 2017 din Berlin.
În ceea ce privește specificațiile lui LG V30, cel mai important aspect îl reprezintă eranul telefonului, acesta fiind un display OLED fără margini. Este un eveniment destul de important, având în vedere că acesta va fi primul ecran OLED pe care LG îl folosește după seria G Flex.
Industria a dovedit deja că există avantaje ale ecranlor OLED în comparație cu tehnologia LCD, astfel că aceasta din urmă are zilele numărate.
LG V30: Ce specificații va avea telefonul
Trecând de ecranul-vedetă al telefonului, avem câteva informații și despre celelalte specificații ale smartphone-ului. Astfel, procesorul va fi un Snapdragon 835, procesorul de top lansat de către Qualcomm, în timp ce bateria va avea o capacitate destul de mare, de 3200mAh. Vom beneficia, în continuare, și de un jack de căști de 3,5mm, scrie androicentral.com.
Cel mai probabil, smartphone-ul va veni disponibil în trei variante de spațiu de stocare, de 32GB, de 64GB și de 128GB. La capitolul memorie RAM, ne putem aștepta la 4GB de memorie pentru telefon, deși acesta ar putea fi lansat și cu 6GB.
LG V30: Preț și disponibilitate
Avâmd în vedere că telefonul va fi dezvăluit publicului la începutul lunii septembrie, ne putem aștepta ca până la final de lună, smartphone-ul să fie disponibil pentru cumpărători. În ceea ce privește prețul, zvonurile vorbesc despre suma de 700 de dolari pentru varianta cu 64GB de spațiu de stocare.