14 mart. 2017 | 08:57

Intel cumpără MobilEye și face o investiție enormă în mașinile autonome

ACTUALITATE
Intel cumpără MobilEye și face o investiție enormă în mașinile autonome

După ce a devenit evident că nu mai câștigă atât de mulți bani din vânzări de procesoare, Intel se reorientează că mașini autonome prin MobilEye.

După câțiva ani în care vânzările de PC-uri s-au aflat în cădere liberă, era evident că cei de la Intel s-au simțit obligați să-și recalculeze prioritățile. În definitiv, degeaba ai cele mai rapide și eficiente energetic procesoare din lume, dacă nu le cumpără suficient de multă lume. Printre noile interese ale Intel se numără purtabilele, dispozitivele din familia Internetul Lucrurilor (IoT) și mașinile autonome. În fiecare dintre aceste segmente de piață, compania americană a făcut deja câteva investiții semnificative, dar cea mai importantă a fost confirmată în urmă cu câteva zile.

Intel a decis să achiziționeze MobilEye cu 15,3 miliarde de dolari. Deși este puțin probabil să fie cea mai scumpă achiziție din tech, cu siguranță se află printre primele. Numele de MobilEye s-ar putea să vă fie necunoscut, dar compania are deja o istorie destul de stufoasă în domeniul sistemelor inteligente pentru mașini autonome.

MobilEye este o companie israeliană care în trecut a colaborat cu Tesla. Aceasta a pus bazele performantului sistem semi-autonom Autopilot pe care îl găsiți pe fiecare model recent de Tesla. Colaborarea între Tesla și MobilEye nu a mai continuat, dar a israelienii au atras atenția celor de la Intel. De mai bine de un an, Intel și cu MobilEye colaborează cu succes la platforma BMW iNext dedicată de asemenea mașinilor autonome.

Cel mai probabil, colaborarea respectivă a fost o încântare pentru Intel, altfel e greu de înțeles de ce compania americană s-a decis să se arunce la o investiție de 15,3 miliarde de dolari. Dezvoltarea BMW iNext va continua sub noul patronaj, iar nemții speră să aducă pe piață primele autoturisme autonome în următorii cinci ani. Pe de altă parte, tehnologia realizată de MobilEye cu Intel este menită să fie scalabilă și compatibilă cu o varietate foarte mare de mașini comerciale. Cu alte cuvinte, ar trebui să genereze bani din multe alte părți, decât BMW.