Încărcătoarele Porsche pot încărca bateriile mașinilor electrice în câteva minute
Porsche face o mutare importantă pe piața mașinilor electrice, realizând încărcătoare care pot transforma radical industria.
Tesla are deja încărcătoarele rapide de tip Supercharger pentru mașinile electrice, însă chiar și așa, deținătorii de astfel de automobile trebuie să aștepte cel puțin o oră până ce bateria se încarcă la o capacitate rezonabilă.
Porsche face o mișcare importantă pe piața mașinilor electrice, pe măsură ce încearcă să aducă astfel de modele pe piață. Compania a dezvăluit noile stații de încărcare, cu ajutorul cărora bateriile mașinilor electrice se pot încărca în doar câteva minute.
Porsche a deschis un nou birou în Berlin, unde se găsesc două încărcătoare super-rapide de 800V. Acestea pot încărca mașinile electrice actuale la o rată de până la 150kW, în comparație cu cei 120kW pe care îi poate livra un Supercharger de la Tesla.
Chiar dacă diferența nu pare mare, Porsche spune că încărcătoarele pot oferi o rată de încărcare de până la 350kW, pentru automobilele ce urmează să fie lansate. Astfel, viitoarea mașină electrică Mission E de la Porsche s-ar putea încărca la 80% din capacitate în doar 15 minute.
Noile stații de încărcare ar trebui să ajungă și pe restul continentului în viitorul apropiat. Compania și-a dezvăluit planurile de popularizare a noilor încărcătoare, astfel că va lansa parteneriate cu alți producători de automobile pentru a aduce aceste stații în cât mai multe locuri, scrie ubergizmo.com.
În paralel, Tesla lucrează la instalarea unui număr mai mare de Supercharger-e, astfel că ne putem da seama că încărcarea mașinilor electrice nu va mai fi o problemă pentru mult timp, sporindu-se astfel și popularitatea acestora.