21 feb. 2017 | 08:16

Google și Microsoft ascund pirateria din rezultatele de căutare

ACTUALITATE
Google și Microsoft ascund pirateria din rezultatele de căutare

Din multe puncte de vedere, Google și Microsoft sunt companii concurente. Când vine vorba de eforturile anti-piraterie se pare că fac front comun.

Guvernul din Regatul Unit și-a dedicat un volum semnificativ de atenție luptei anti-piraterie. În încercarea lor de a încuraja creatorii de conținut și de a facilita accesul internauților la conținut legal, britanicii au redactat de curând un document intitulat Voluntary Code of Practice. Accesibil integral pe site-ul guvernului, acesta detaliază mai multe măsuri prin care companii precum Google și Microsoft pot încuraja achizițiile legale de conținut.

Partea interesantă este că mai multe entități au semnat deja de bună voie documentul cu pricina și, implicit, au promis că vor lua cât se poate de în serios subiectul pirateriei online. Lista include Google, Bing, Motion Picture Association și British Phonographic Industry – BPI. Mai ales când vine vorba de motoare de căutare, companiile s-au angajat că vor expedia procesul prin care deținătorii drepturilor de autor pot raporta un site pentru găzduirea de conținut ilegal. Dacă în urma unei analize mai atente se confirmă situația sesizată, site-ul cu pricina va fi eliminat de pe prima pagină de rezultate la căutare.

Implementarea noului proiect la scară largă va fi analizată în permanență de Jo Johnson, ministrul Regatului Unit pentru universități, știință, cercetare și inovație. Dintr-un punct de vedere, setul de măsuri definit în Voluntary Code of Practice este unul dintre cele mai realiste. Practic, nu și-a propus să desființeze pirateria online la scară largă, ci să încurajeze achizițiile de materiale originale prin ascunderea site-urilor de torrent. ,,Avem responsabilitatea de a ne asigura că orice cosumator are acces facil la conținut legal online. Site-urile cu conținut piratat privează artiștii și deținătorii drepturilor de autor de venituri câștigate cu greu. Sunt încântat să văd soluții aplicate la nivelul întregii industrii precum această înțelegere de referință ce va fi fundamentală în implementarea schimbărilor.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele