27 iul. 2017 | 14:45

Foxconn își deschide prima fabrică în SUA, iar Donald Trump e bucuros

ACTUALITATE
Foxconn își deschide prima fabrică în SUA, iar Donald Trump e bucuros

După o serie de zvonuri pe marginea investițiilor Foxconn în Statele Unite, compania chineză a anunțat că-și va deschide prima fabrică în SUA.

Foxconn este unul dintre cei mai importanți furnizori de pe întregul mapamond pentru o varietate foarte mare de companii din tech. Apple, Microsoft, Nintendo sau BlackBerry au colaborat cu toții la un moment dat cu gigantul asiatic, dar lista actuală a clienților este mult mai mare. Până de curând însă, majoritatea centrelor sale de producție au fost localizate în China, unde forța de muncă este foarte ieftină.

În urmă cu câteva zile, Foxconn a anunțat în mod oficial că începe o campanie importantă de investiții în SUA. Nu mai puțin de 10 miliarde de dolari vor fi investite în sisteme de producție construite pe teritoriul Statele Unite ale Americii. Prima parte a acestui efort de expansiune se va reflecta într-o fabrică imensă ce urmează să fie deschisă în Wisconsin. În prima fază, acolo își vor găsi locuri de muncă 3000 de oameni, dar sediul are potențialul să se extindă până la 13.000 de angajați.

,,Dacă nu eram eu ales, nu ar fi cheltuit 10 miliarde.” Donald Trump a profitat de anunțul celor de la Foxconn pentru a face câteva declarații auto-laudative cu referire la relația sau cu CEO-ul Foxconn Terry Gou. Această declarație vine la mai puțin de 24 de ore după ce Trump a afirmat că Apple va construi trei fabrici în SUA, deși nici un oficial al gigantului din Cupertino nu a confirmat acea informație.

Acest anunț important vine la mai puțin de o săptămână după ce Wall Street Journal a citat surse apropiate de companie care confirmau deschiderea unei fabrici în Wisconsin. Aparent, acolo se vor realiza TV-uri cu diagonală mare. Luna trecută, la întâlnirea anuală a acționarilor, oficialii gigantului asiatic au confirmat că iau în considerare posibilitatea investiției de 10 miliarde de dolari în centre de producție amplasate în șapte state din SUA. Pe lângă Wisconsin, lista include statele Illinois, Indiana, Pennsylvania, Ohio, Michigan și Texas.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele