Facebook te va ajuta să-ți faci prieteni noi cu o funcție nouă
Facebook vrea să te ajute să-ți faci mai mulți prieteni în cadrul rețelei sociale, astfel că introduce o nouă funcție ce te va ajuta.
Facebook oferă acum funcția Discover People, prin care vrea să faciliteze căutarea de persoane și nu numai. Aceasta este similară cu sugestiile pe care le primești pe LinkedIn sau pe Twitter, astfel încât vei găsi oameni cu care ai ceva în comun. Spre exemplu, ai putea primi sugestii de persoane care sunt din același oraș cu tine, sau ai putea să primești recomandări în funcție de grupurile din care faci parte, de evenimentele de care ești interesat sau în funcție de colegii de muncă.
Unealta se află în meniul ”More” de pe aplicațiile mobile, sub meniurile cu prieteni, evenimente, locuri din apropiere și altele. Facebook a confirmat deja că funcția a fost introdusă unui număr restrâns de utilizatori, iar în curând va fi disponibilă atât pe aplicația de Android, cât și pe cea de iOS, arată digitaltrends.com.
Atunci când deschizi funcția Discover People, vei vedea în partea de sus a ecranului un mesaj care îți cere să te prezinți, pentru ca oamenii să te poată cunoaște mai bine. Dacă apeși pe poza de profil, aplicația te va trimite către un alt ecran unde poți introduce o scurtă descriere și fotografii.
Sugestiile de prieteni apar după ce termini acești pași. Vei primi o serie de sugestii de persoane cărora le poți trimite o cerere de prietenie, funcția având un format similar cu Tinder. Cu toate acestea, intenția site-ului este doar să te ajute să găsești persoane în funcție de interesele proprii, restul depinzând de tine.
Funcția pare să fie o extensie bazată pe unealta pentru desktop ”people you may know”, ce a fost criticată în trecut deoarece un raport arăta că aceasta s-ar folosi de date cu privire la locație pentru a face sugestii. Facebook a dezmințit zvonurile apărute la acea vreme.