Ce ar trebui să știi despre conectarea creierului la computer, cum vrea Elon Musk
Elon Musk vrea o nouă eră a tehnologiei odată cu conectarea creierului la calculator. Totuși, nu e o premieră, iar implementarea e încă dificilă.
În ultimii 50 de ani, cercetători din laboratoarele universitare și companiile din întreaga lume au făcut progrese impresionante în realizarea unei modalități prin care interfața creier-computer ar depăși limitele umane. Recent, anteprenori ca Elon Musk și Bryan Johnson au anunțat noile proiecte prin care se încearcă să îmbunătățească capacitățile umane prin interfața creier-calculator.
Ideea de a conecta creierul la calculator nu a început cu Musk, însă el vrea să continue cercetările și să ajungă la un rezultat satisfăcător. Înainte de el au mai existat savanți care s-au gândit la astfel de tehnici.
Ed Fetz, cercetător la Centrul de Inginerie Neurală Senzorimotorie (CSNE), este unul dintre cei mai vechi pioneri ai conectării mașinăriilor cu mintea umană. În 1969, înainte de a exista computerele personale, el a arătat că maimuțele își pot amplifica semnalele creierului pentru a controla un ac care se muta pe un cadran.
O mare parte din lucrările recente privind interfața creier-calculator (BCI) au ca scop îmbunătătățirea vieții personale, în special a celor care sunt paralizați sau au dizabilități motorii grave. Este posibil să fi văzut câteva realizări recente. Cercetători de la Universitatea din Pittsburg folosesc semnale înregistrate în interiorul creierului pentru a controla un braț bionic, iar cercetători de la Standford pot extrage intențiile de mișcare ale pacienților paralizați din semnalele creierului.
În mod similar, unele senzații virtuale limitate pot fi transmise înapoi în creier, furnizând curent electric în creier sau pe suprafața creierului. în orice caz, ceea ce s-a descoperit până acum despre interfața creier-calculator a îmbunătățit semnificativ viața oamenilor, care acum au o speranță suplimentară.
Versiuni de ochi bionici pentru persoanele cu tulburări de vedere severe au ajung în comerț, iar versiunile îmbunătățite sunt în curs de testare chiar acum. Implanturile cohleare au devenit unele dintre cele mai reușite și răspândite implanturi bionice. Peste 300.000 de utilizatori din întreaga lume folosesc implanturi pentru a auzi. Cu toate astea, testele au fost derulate în laborator și e mult mai dificil de implementat un proiect decât alte strategii ale lui Elon Musk.
Poți compara conectarea unui computer la creierul uman la fel ca dezvoltarea mașinii autonome. Sunt o mulțime de scenarii care trebuie luate în calcul. Până atunci, cel mai curând putem spera la diverse gadgeturi bionice care să fie conectate la corpul nostru și care să ne ușureze viața sau s-o refacă.