23 aug. 2017 | 15:29

Elon Musk a publicat prima fotografie oficială a costumului spațial SpaceX

ACTUALITATE
Elon Musk a publicat prima fotografie oficială a costumului spațial SpaceX

Elon Musk nu încetează să ne aducă noutăți, iar cea mai nouă o reprezintă o fotografie oficială a costumului SpaceX, care este și funcțional.

Elon Musk se ține de treabă, ca întotdeauna, iar cea mai nouă informație despre lucrurile cu care se ocupă antreprenorul vine chiar de pe contul său de Instagram. Acesta a postat o imagine cu costumul spațial SpaceX pe contul său de pe rețea, afirmând că în următoarele zile vom primi și mai multe detalii despre acesta.

Costumul nu este doar un concept creat pentru fotografie, ci este un costum complet funcțional, fiind testat în vid. Costumul pare a fi mult mai lejer decât cele folosite în prezent de astronauții NASA, se bazează tot pe culoarea albă, dar arată mult mai bune. Vorbind despre acest aspect, Musk spune că a fost ”incredibil de greu” să creeze un costum care nu doar că este util, dar arată și bine.

elon musk costum spațial spacex

Musk nu a specificat în cadrul postării, dar costumele SpaceX sunt create pentru a fi purtate de astronauți, atunci când aceștia călătoresc în vehiculul Dragon Capsule. Aceste costume nu sunt create pentru ieșiri în spațiu, dar sunt purtate de astronauți, fiind utile în cazul în care capsula s-ar depresuriza.

Costumele vor fi purtate de către astronauții NASA pentru programul de echipaj comercial, atunci când SpaceX va începe să trimită oameni către Stația Spațială Internațională.

Designul de astăzi este similar cu o fotografie apărută pe reddit în urmă cu un an, unde era prezentat un costum spațial similar. Designul păstrează aceleași linii, în mare, și pare a fi destul de lejer. Nu rămâne decât să așteptăm zilele următoare pentru a afla mai multe despre noul costum.