Dell anunță Inspiron 7000, un laptop care să fie alternativă la orice PC de top
Printre sistemele portabile prezentate la IFA 2017, Dell a făcut o treabă foarte bună în a atrage atenția amatorilor de gaming în deplasare cu noul Dell Inspiron 7000.
Ca orice alt sistem portabil al celor de la Dell, proaspăt anunțatul Dell Inspiron 7000 poate fi achiziționat cu o varietate foarte mare de configurații hardware la interior. Important este că aspectul general este unul atrăgător, definit prin linii simple și câteva elemente de design care ne aduc parcă aminte de portabilele Alienware create tot de Dell.
Noua familie de portabile Dell Inspiron 7000 include o varietate foarte mare de configurații ascunse în spatele unui panou de 15 inci anti-reflexiv cu o rezoluție nativă full HD sau 4K. La interior, procesoarele Intel Core i5-7300HQ și Intel Core i7-7700HQ sunt asistate de o cantitate de memorie RAM care variază de la 4GB până la 32GB. În funcție de buget, poți opta pentru un hard disk tradițional sau un SSD mai mic sau mai mare.
Trecând peste accentele roșiatice de pe carcasă care trădează înclinațiile către gaming, noul Dell Inspiron 700 ascunde la interior un chipset grafic Nvidia de ultimă generație. Cea mai accesibilă configurație este construită în jurul unui Nvidia GTX 1050 Ti, în timp ce varianta de top folosește un GTX 1060 Max-Q cu 6GB de memorie dedicată. Ca referință varianta Max-Q de GeForce este optimizată pentru un consum mai mic de energie – 60W în loc de 80W, deci s-ar putea să fie un pic mai lentă decât versiunea standard. Chipsetul Wi-Fi folosit pentru conectică este un 2×2 802.11ac.
Fiecare Dell Inspiron 7000 de ultimă generație folosește un acumulator de 56WHr cu patru celule, în locul celui de la 74WHr folosit în vechea generație din aceeași gamă. Autonomia specificată este între 7 și 10 ore, în funcție de placa video pentru care optezi. Benchmark-ul folosit a fost Mobile Mark 14. Printr-un mecanism de încărcare rapidă, acumulatorul se încarcă de la 0 la 80% în doar o oră. Conectica include un HDMI, un USB 3.1, un cititor de carduri, Thunderbolt 3 USB-C și un port gigabit Ethernet. Greutatea este de 2,65 kilograme pentru modelul cu GTX 1050 și sare până la 2,85 kilograme pentru varianta cu GTX 1060.
Prețul de start pentru noua familie de sisteme Dell Inspiron 7000 este de 1000 de dolari, dar sare până la 1500 dacă optezi pentru varianta cu o rezoluție nativă 4K.