Cum salvezi tot ce ai pe Google, ca să fii sigur de datele tale
Dacă nu mai ai încredere în gigantul din Mountain View sau vrei să fii sigur că datele tale sunt în siguranță, învață cum salvezi ce ai pe Google.
Pe lângă faptul că a devenit aproape imposibil să nu folosești servicii Google prin peregrinările tale online, odată cu trecerea timpului, îți stochezi foarte multe date pe serverele companiei. De la istoricul vizionărilor de pe YouTube, până la toate emailurile tale din Gmail, este greu să te lipsești de ceea ce oferă compania americană. În același timp, ar fi ideal să fii realist și să-ți dai seama că întotdeauna este bine să ai un backup. Pentru a evita un potențial dezastru și pentru că nu este deloc exclus să fii la un moment dat victima unui hacker, ar fi ideal să-ți faci o proritate din realizarea unei copii de siguranță.
În mod surprinzător, dacă vrei să știi cum salvezi ce ai pe Google, nu trebuie decât să urmezi câțiva pași simpli. Un serviciu online intitulat Google Takeout a devenit foarte eficient în ultimii ani în a facilita arhivarea tuturor datelor tale pe care le-ai partajat vreodată intenționat sau din greșeală cu creatorii Gmail. Lista serviciilor suportate de Google Takeout pentru backup include:
- Momentele în care ai +1 pe Google+
- Istoricul Android Pay
- Postările pe Blogger
- Bookmarks
- Calendar
- Datele din Chrome (Autofill, bookmarks, etc.)
- Contacte
- Drive (Toate fișierele)
- Datele de Fitness
- Photos
- Play Books
- Google+ Circles
- Google+ Pages
- Google+ Stream (toate postările)
- Groups
- Handsfree
- Hangouts
- Hangouts on Air
- Keep
- Location History (Istoricul locațiilor)
- GMail
- Maps (locațiile definite de tine)
- Moderator
- My Maps
- Profil
- Istoricul căutărilor
- Tasks
- Voice
- YouTube (istoric, playlists, subtitrări, videos)
Dacă tot am lămurit ce se salvează în respectivul backup, primul pas este să accesezi Google Takeout folosind acest link. Bifează din lista stufoasă de servicii ce va apărea pe ecran doar serviciile care te interesează să ajungă în arhivă. Implicit, sunt bifate toate și au culoarea verde. În colțul din dreapta sus, este un buton ce facilitează debifarea – ”Nu selectați niciunul”.
La final, apasă în stânga jos pe butonul albastru marcat ”Înainte”. Alege tipul arhivelor în care îți vor fi salvate fișierele – ZIP, TGZ sau TBZ. Definește dimensiunea maximă a arhivelor care îți vor forma copia de siguranță, maxim 50GB. Alege metoda de livrare – ”Trimiteți linkul pentru descărcare prin e-mail.” Apasă pe ”Creați arhiva” și, în funcție de volumul de date, așteaptă câteva ore sau câteva zile până vei primi un link pentru descărcare prin email. Folosește acel link pentru a salva tot ce ai avut vreodată pe serverele Google.