03 apr. 2017 | 08:23

Cum pui parolă la un stick USB și îți protejezi datele prin criptare

TUTORIALE
Cum pui parolă la un stick USB și îți protejezi datele prin criptare

Dacă interacțiunezi des cu fișiere sensibile și îți dorești să le protejezi în deplasare, ar fi bine să înveți cum pui parolă la un stick USB.

Se întâmplă deseori să ai un set de documente sau fotografii pe care ți-ai dori să le protejezi și să nu le găzduiești în cloud. Acestea pot foarte bine să fie puse la păstrare pe un stick USB sau hard disk extern pe care îl pui în vitrină. În situația în care vrei să apelezi însă la o măsură de securitate suplimentară, cel mai bine ar fi să știi cum pui parolă la un stick USB. Atunci, este complet irelevant dacă respectivul mediu de stocare îți este furat sau cineva încearcă să copieze datele de pe el. Șansele de reușită sunt infime spre inexistente. Din același motiv, ar fi bine să nu uiți niciodată parola pe care ai folosit-o la criptarea datelor, dar asta e altă poveste.

1 cum pui parola la un stick usb

Cum pui parolă la un stick USB cu Rohos Mini Drive

Cum era de așteptat în cazul unui subiect atât de comun, există foarte multe soluții prin care poți proteja datele tale de pe un stick USB. Bitlocker inclus în variantele recente de Windows poate fi folosit cu succes într-o varietate foarte mare de situații, deși s-ar putea să întâmpini dificultăți în a folosi respectivul stick pe orice PC cu orice versiune de Windows.

În cazul acestui tutorial am apelat la Rohos Mini Drive. Utilitarul descărcabil de la această adresă este disponibil atât în format gratuit, cât și contra cost. Eu am optat pentru varianta gratuită, deoarece singura limitare de funcționalitate este criptarea unei partiții de maxim 8GB, valoare mai mult decât suficientă în cea mai mare parte a cazurilor. Eventual, îți poți crea mai multe stick-uri de 8GB fără nici un fel de dificultăți.

Cum funcționează Rohos Mini Drive

În loc să cripteze întregul stick USB pe care îl conectezi la computer, acest utilitar îți creează pe stick un fișier de o dimensiune definită de tine. Respectivul fișier este de fapt o partiție virtuală ale cărei date nu le poți accesa decât în cazul în care cunoști parola. Pornind de la această premisă, ai avantajul că pe un stick mai mare poți proteja prin criptare doar o parte dintre date. Partea proastă este că, în cazul în care cineva decide să îți formateze stickul, ștergându-ți toate datele de pe el, are această opțiune. rohos mini drive cum pui parola la un stick usb

Cum pui o parolă la un stick USB în câțiva pași simpli

Instalarea Rohos Mini Drive nu necesită nici un fel de atenție deosebită. În doar câteva secunde ajungi să ai icoana utilitarului pe desktop și nu mai rămâne decât să dai dublu click pe ea și să conectezi un stick USB cu spațiu pe el. Având în vedere modul de funcționare al Rohos Mini Drive, în funcție de dimensiunea pe care o ai în vedere pentru partiția criptată, de tot atâta spațiu liber ai nevoie pe stick.

După ce ai pornit Rohos Mini Drive fă click în stânga sus pe Encrypt USB Drive. În câteva secunde îți va fi scanat stick-ul sau stick-urile USB și îți vor fi oferite niște opțiuni implicite. Dacă vrei să interacționezi cu alt stick USB decât cel implicit, apasă pe butonul Change din dreptul mesajului Key F:\ has been found, unde F este litera stick-ului. Pentru a defini dimensiunea partiției criptate și litera implicită care va fi asociată partiției virtuale apasă pe al doilea Change din interiorul câmpului de culoare albă. Imediat vei întâmpina o fereastră precum cea din dreapta jos din captura de ecran de mai sus.

În mare parte, parametrii de aici îi poți lăsa nemodificați, cu excepția capacității în megabytes pe care ar trebui să o definești în conformitate cu nevoile tale, având în vedere limita de 8GB a versiunii gratuite de Rohos Mini Drive. Confirmi cu Ok pentru a închide fereastra din prim-plan, tastezi de două ori parola pe care ți-ai propus să o folosești pentru criptarea datelor și apeși pe Create Disk. În funcție de viteza stickului folosit, acest proces poate dura între câteva secunde și câteva minute.

Cum accesezi fișierele de pe un stick USB protejat cu parolă

După ce ai creat un stick USB criptat cu Rohos Mini Drive, vei observa că pe stick ai două fișiere noi. Este vorba de Rohos Mini și Rohos Mini Drive Portable. Faci dublu click pe Rohos Mini și vei întâmpina fereastra de mai jos. Introduci în partea de sus parola necesară decriptării fișierelor și confirmi cu Ok. Opțional, poți bifa Connect as read-only drive, dacă vrei să nu poată fi modificate fișierele de pe stick-ul USB criptat. La secțiunea Disk Letter, poți alege manual o literă căreia îi va fi asociată partiția criptată.

Imediat după ce ai apăsat pe Ok, în File Explorer, vei avea impresia că mai ai un stick USB conectat pe lângă cel obișnuit. Cel de-al doilea găzduiește fișierele protejate prin criptare. Acestea pot fi modificate sau șterse la fel ca pe orice alt stick sau hard disk extern.

montare cum pui parola la un stick usb

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele