02 dec. 2017 | 19:00

Cum pui parolă pe un director din Windows

TUTORIALE
Cum pui parolă pe un director din Windows

Dacă vrei să-ți securizezi un volum de date sensibile pe PC, ar fi bine să știi cum parolezi un director din Windows în doar câțiva pași.

Există multe soluții prin care îți poți securiza datele de pe un computer. Cea mai simplă este utilizatorul din Windows. Atâta timp cât ai folosit un nume de utilizator și o parolă pe care doar tu le știi, ar trebui să fii în siguranță. Ce faci însă când cineva îți ia hard disk-ul și încearcă să-ți copieze toate datele. De asemenea, ar fi bine să știi cum parolezi un director din Windows în cazul în care partajezi PC-ul cu un coleg sau alți membri ai familiei.

În acest scop, recomand utilizarea aplicației VeraCrypt, un software bazat pe clasicul TrueCrypt, dar unul care a fost actualizat regulat în ultimii ani. Progrămelul cu pricina poate fi descărcat gratuit de la această adresă   și funcționează pe orice versiune de Windows, inclusiv Windows 10. Procesul de instalare este unul cât se poate de facil și nu trebuie să fii atent să debifezi ceva anume. Apeși pe Next până când poți rula programul.

După instalare, fă click pe Start, tastează VeraCrypt și alege primul rezultat. Ca mecanism de funcționare, acest instrument îți permite să creezi un volum sau o partiție de anumită capacitate și tot ce vei copia pe respectiva partiție este criptat cu o parolă complexă definită de tine. În funcție de complexitatea parolei alese, tinde să fie imposibil ca cineva să-ți acceseze datele.

Cum parolezi un director pe VeraCrypt

În fereastra VeraCrypt, apasă pe Create Volume. Lasă bifată opțiunea implicită și apasă pe Next. La pasul următor, din nou, poți să optezi pentru Standard VeraCrypt Volume și să apeși pe Next. Apasă pe Select File și alegeți unde vrei să fie salvat noul tău volum criptat de date și care va fi denumirea sa. Apasă pe Save și treci la pasul următor cu Next. La capitolul opțiuni de criptare, le poți lăsa pe cele implicite sau te poți juca cu variantele disponibile. Eu am rămas pe AES și SHA-512.

Apasă pe Next și defineșteți dimensiunea volumului pe care îl vei folosi pentru date personale. Poate fi vorba de orice valoare, de la câteva sute de MB, până la câteva sute de GB. Apasă pe Next și defineșteți parola pe care o vei folosi pentru criptarea datelor. Ar fi recomandabil să optezi pentru una foarte lungă care are o semnificație specială pentru tine, de genul C01nI97G0t423. Poate conține simboluri și caractere speciale. Alegeți sistemul de fișiere, preferabil NTFS și apasă pe Format. Apasă la final pe Exist dacă nu vrei să mai creezi alt volum.

Cum parolezi un director pe Windows

Pentru a-ți accesa datele criptate, intră din nou în VeraCrypt, fă click pe o literă din partea de sus a ferestrei, gen F:\, apasă pe Select File și cautăți fișierul creat la pasul anterior. Apasă pe Mount. Tastează-ți parola. Apasă pe Ok. Intră în File Explorer sau în My Computer, intră pe noua partiție F:, creează, șterge, copiază sau mută fișiere ca și cum ai folosi un hard disk extern. Când ai terminat de interacționat cu datele private, pornește VeraCrypt, alegeți aceeași literă din partea de sus a ferestrei, F: și apasă pe Dismount.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele