14 mart. 2017 | 17:47

Cum blochezi închiderea calculatorului când ai treabă pe Windows 10

TUTORIALE
Cum blochezi închiderea calculatorului când ai treabă pe Windows 10

În contextul în care actualizările la Windows continuă să te ia prin surprindere, ar fi bine să știi cum blochezi închiderea calculatorului când ai treabă.

Frustrantă este cel mai potrivit termen pentru a defini experiența actualizărilor forțate din Windows 10 care, după câteva eventuale amânări, îți repornesc sistemul. Nu contează că lucrai de două zile la un proiect în Photoshop, de opt ore la o editare în Premiere sau de două ore la un articol. Microsoft a decis că ar fi bine să ai în permanență cea mai recentă versiune de Windows și singura ta aparentă opțiune este să te supui. Cea mai tristă situație are loc atunci când ai lăsat computerul peste noapte pentru a-ți descărca ceva de pe internet, doar pentru a vedea dimineața că de fapt s-a restartat la 10 minute după ce te-ai pus la somn.

Ideea de bază este cât se poate de simplă. Instalarea actualizărilor din Windows 10 este obligatorie, chiar dacă, din fericire, nu toate implică reponirea sistemului. Dacă întreprinzi însă o activitate importantă, mai bine ai învăța cum blochezi închiderea calculatorului sau repornirea sa pe termen nelimitat.

block-system-shut-downÎn acest scop aparent simplu, a fost creat un instrument software la fel de simplu. Intitulat ShutdownBlocker, micul progrămel intuitiv poate fi descărcat de la această adresă. Acesta nu trebuie instalat, este suficient să-l rulezi și imediat vei vedea o fereastră micuță în centrul ecranului. Din acel moment, a fost blocată închiderea sau repornirea sistemului de către Windows sau orice alt program pe care îl rulezi. Interfața are doar două butoane. Pentru a permite din nou închiderea sistemului de către o aplicație sau o actualizare la Windows 10, vei fi nevoit să apeși pe Allow.

În momentul în care rulezi ShutdownBlocker, vei avea o icoană adițională în SysTray. Poți să faci click dreapta pe respectiva icoană dacă vrei să permiți sau să blochezi rapid închiderea calculatorului. Din Settings, în colțul din stânga jos al interfeței, poți opta pentru pornirea automată a utilitarului la fiecare pornire a sistemului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele