Cum asculți clipuri de pe YouTube pe iPhone cu ecranul închis, fără să instalezi vreo aplicație

Cum asculți clipuri de pe YouTube pe iPhone cu ecranul închis, fără să instalezi vreo aplicație
08:01 02.03.2017

Dacă mergi deseori cu căștile în urechi pe stradă, ar fi bine să știi cum asculți un clip de pe YouTube pe iPhone cu ecranul închis fără aplicații terțe.

YouTube este cel mai popular serviciu internațional de streaming pentru conținut video. Al doilea serviciu ca popularitate pentru același tip de conținut este Facebook. Din păcate, folosind aplicația implicită pentru mobil, nu poți să asculți un clip de pe YouTube cu ecranul închis. Melodia se întrerupe instant. Alternativa la această problemă implică instalarea uneia dintre multele aplicații care par să funcționeze chiar și după ce ți-ai blocat aparatul. Utilitatea acestora din urmă este însă relativă și pot fi în orice moment blocate de YouTube. Până și Google, prin intermediul serviciului YouTube Red te taxează suplimentar dacă vrei să descărci muzică de pe YouTube și să o asculți cu ecranul închis.

În mod surprinzător, există o soluție relativ simplă prin care ai cum să asculți un clip de pe YouTube folosind browserul tău preferat. Nu ai nevoie de nici o altă aplicație, doar de Google Chrome, Mozilla Firefox sau Safari pe iPhone. Totate își fac treaba foarte bine, iar rețeta este cât se poate de ușor de ținut minte.

Pentru situația în care vrei să înveți cum asculți un clip de pe YouTube pe iPhone, primul pas implică să inițiezi redarea sa în mod uzual în browserul preferat, nu în aplicația dedicată YouTube. În momentul în care apeși butonul prinicpal de la baza smartphone-ului, clipul se pune pe pauză. În schimb, dacă apelezi Control Center din bara de jos și faci un swipe cu degetul dinspre dreapta spre stângă poți din nou să apeși pe Play. În mod surprinzător, redarea va continua de unde ai rămas și ai și posibilitatea să închizi complet ecranul telefonului.

Am testat acest truc atât în Chrome, cât și în Safari. Singurul detaliu important pe care trebuie să-l ai în vedere este să te asiguri că redarea clipului a început înainte să apeși pe butonul Home pentru a ieși în ecranul principal. Singurul minus semnificativ al acestei soluții constă în faptul că nu suportă playlisturi. În momentul în care ai inițiat ascultarea unei liste de redare, trebuie să intri din nou în browser și să apeși pe melodia următoare. În plus, cu ecranul închis poți în orice moment să derulezi prin clip, să-l pui pe pauză sau să ajustezi volumul. Cum asculti un clip pe YouTube fara aplictii suplimentare

 

loading...