Cum poate fi cartografiat creierul uman cu ajutorul jocurilor video
Deși jocurile video au fost considerate o pierdere de vreme, acestea permit progresul științific și chiar o cunoaștere aprofundată a neuronilor din creier.
Creația realizată de Zoran Popović, denumită Mozak, le cere jucătorilor să urmărească linii pe imagini difuze cu neuroni umani și ai șoarecilor, cu ajutorul mouse-ului. Aceasta apelează la trucuri comune (raportându-se, de asemenea, la punctele acumulate și la rapiditatea cu care avansează în nivel) prin care, folosindu-se de informațiile pe care le livrează jucătorii, poate crea modele tridimensionale ale neuronilor. Scopul acestui joc este de a le permite oamenilor de știință să-și perfecționeze cunoștințele pe care le dețin cu privire la funcționarea creierului.
Informațiile pe care le pot acumula cu privire la structura neuronilor, celulele care transmit informația de-a lungul sistemului nervos, ar putea într-o bună zi să îi ajute pe specialiști să înțeleagă rădăcinile afecțiunilor neurodegenerative, precum Alzheimer și Parkinson, și posibilele tratamente pentru ele. Neuronii vin în structuri și forme complexe și în cantități uimitoare pe care jucătorii le pot identifica cu ajutorul jocului Mozak, potrivit New York Times.
Neuronii din imaginile din joc, dendritele și axonii care emană din nucleu le conferă aspectul unor păianjeni cu sute de picioare întinse în toate direcțiile. Imaginile sunt neclare și conțin zone ca niște fulgi care nu fac parte din structura neuronilor. Calculatoarele nu sunt încă suficient de performante pentru a construi modele 3D din toată acea aglomerare, iar aici poate fi observată utilitatea unui jucător. Utilizatorii primesc puncte atunci când reușesc să traseze structura unui neuron, iar apoi avansează la un altul.
Există și o măsură de siguranță și nu vor fi luate de bune toate rezultatele, ci în momentul în care mai mulți jucători trasează același contur pentru aceeași structură neuronală, există o șansă destul de mare ca răspunsurile pe care aceștia le-au oferit să fie corecte.
Această abordare este eficientă, iar scopul final al specialiștilor este de a se folosi de reconstrucțiile realizate de oameni pentru a antrena calculatoarele care vor avea capacitatea de a duce la îndeplinire această sarcină cu mai multă acuratețe ca până acum. În acest sens, putem observa o simbioză- calculatoarele învață din ceea ce fac oamenii și asta le crește performanța.
Momentan, există 200 de utilizatori care joacă Mozak, iar această inițiativă științifică a crescut numărul de reconstrucții neuronale de la 2,33 pe săptămână la 8,3.
Cei care vor să contribuie la progresul științific pot accesa jocul Mozak prin intermediul acestui link.