13 dec. 2017 | 08:23

Cea mai scumpă cursă de Uber e justificată drept un „accident”

ACTUALITATE
Cea mai scumpă cursă de Uber e justificată drept un

Când te gândești la o cursă de Uber, asociezi respectivei activități o cursă de câteva zeci de lei. Nu te-ai aștepta însă la 18.000 de dolari pentru o deplasare.

Nu mai puțin de 18.518 dolari a fost taxat un canadian în urmă cu câteva zile pentru o cursă de Uber. La prima vedere, ai fi tentat să crezi că totul este o glumă și, de fapt, nu ai de ce să-ți faci griji că vei fi vreodată taxat pentru respectiva eroare evidentă. După cum a văzut însă tănărul Hisham Salama, situația poate fi una mult mai complexă decât ai crede la prima vedere.

Hisham Salama a făcut pe 9 decembrie o cursă de câțiva kilometri aproape în linie dreaptă prin Toronto. Întâmplarea face că se îndrepta spre un spital, deși această particularitate nu ar trebui să fie relevantă pentru situația neplăcută. La finalul cursei, a primit o notificare pe telefon că a fost taxat 18.518 dolari și 50 de cenți. Deși a crezut că este vorba de o eroare în aplicație, primul gest pe care l-a făcut a fost să sune la bancă, context în care, a văzut că suma astronomică a fost blocată pe contul său.

Următorul apel a fost direcționat către Uber. După cum se poate vedea în imaginea de mai sus, persoana de la Support a fost foarte drăguță în a-i da în scris faptul că tariful a fost calculat corect. Prețul final al cursei în opinia reprezentanților companiei nu a fost eronat. În mod real, cursa de aproximativ opt kilometri, pe o durată de 20 de minute, ar fi trebuit să coste 20 de dolari în Toronto.

Totul s-a încheiat cu bine însă, în momentul în care Hisham Salama a postat evenimentul pe Twitter cu capturi de ecran care să ateste că spune adevărul. După ce postarea a fost preluată de mai multe agenții de presă, printre care și The Canadian Press, cei de la Uber au recunoscut că au făcut o greșeală. În plus, i-au oferit un credit in-app de 150 de dolari.

uber cea mai scumpă cursă

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele