Cățelușul Aibo de la Sony este cel mai drăguț robot pentru casă
Este doar o chestiune de timp până când vom avea cu toții câte un robot în casă, dar prin noul Aibo, Sony încearcă să ne convingă că ne este util acum.
În urmă cu 18 ani, cei de la Sony făceau valuri la nivel global prin lansarea unui robot de forma unui cățel încărcat de tehnologii futuriste. Respectivul gadget era surprinzător de capabil pentru anul 1999, dar venea la pachet cu un preț extrem de prohibitiv pentru acea perioadă. Tocmai din acest motiv, deși review-urile au fost în mare parte pozitive, produsul a ajuns să fie clasificat ca fiind un eșec, iar japonezii au renunțat la proiectul cățelului robot.
Aibo se întoarce în 2017 pe piață într-o variantă mult mai deșteaptă și mai capabilă decât prima oară. Au existat multe speculații pe marginea acestui produs, dar tocmai a fost confirmat de oficialii Sony în cadrul unei conferințe desfășurate de curând în Japonia. Conform materialelor de marketing, această iterație a îndrăgitului robot, este ”capabilă de realizarea unei legături emoționale cu membrii casei, oferindu-le în schimb dragoste, afecțiune și bucuria de a avea grijă de un companion”.
Ochii săi folosesc panouri OLED pentru a reda o varietate semnificativă de expresii. Camerele de tip fisheye văd tot ce se petrece în jurul ”animalului”, identifică fețe individuale și încearcă să interacționeze personalizat cu fiecare membru al unei familii. Sistemul complex de motorașe de la interior oferă creației flexibilitate de a se deplasa cu ușurință pe 22 de axe.
Inteligență artificială joacă un rol foarte important când vine vorba de abilitățile robotului Aibo. În timp, poate dezvolta o personalitate proprie, unică, în funcție de tipul interacțiunilor pe care le are în casă. În cloud își salvează toate setările, iar proprietarii îl pot controla de la distanță, prin Wi-Fi sau folosind o conexiune mobilă de date. Dacă vrei să ai acces la funcții avansate și să-l înveți diverse trucuri, vei fi nevoit să te abonezi la un serviciu online intitulat Aibo Basic Plan. Trucurile se cumpără din Aibo Store.
Prețul de achiziție pentur noua jucărie este de aproximativ 1740 de dolari și poate fi comandat acum de pe site-ul Sony Japonia. Primele unități vor fi livrate pe 11 ianuarie.