17 apr. 2017 | 18:30

Sistemul de autopilot al Cadillac ar fi mai performant decât cel al Tesla

ENTERTAINMENT
Sistemul de autopilot al Cadillac ar fi mai performant decât cel al Tesla

Cadillac are o armă secretă și lansează un sistem autonom careva fi încorporat în mașinile sale și care are toate șansele să depășească tehnologia avansată cu care vine Tesla.

Cadillac nu se folosește de un sistem complex de camere care să înregistreze șoselele din țară, așa cum face Google pentru funcția Street View, dar nu se bazează nici pe tehnologia implementată de Tesla, care asigură comunicarea între vehicule pe baza aceluiași sistem, având rolul configurării unei hărți detaliate. În schimb, Cadillac se folosește de mașini echipate cu senzori performanți LIDAR, care au rolul de a compune o hartă detaliată a autostrăzilor, potrivit The Verge.

Barry Walkup, reprezentant al companiei Cadillac, menționează, într-un interviu cu The Verge, că până în acest moment au reușit să cartografieze peste 257.500 de kilometri de autostrăzi, iar prin intermediul hărții realizate vehiculul poate vedea la 2.500 de metri în față. Astfel, dacă urmează o curbă deosebit de strânsă și periculoasă, sistemul o poate intercepta fără prea mari probleme și poate încetini mașina din timp pentru a face față provocărilor de pe drum.

Includerea hărților LIDAR este componenta care va face o diferență între vehiculele companiei și cele ale competitorilor. Dacă Tesla le recomandă șoferilor să se folosească de pilotul semi-automat doar atunci când circulă pe autostrăzi, compania nu a implementat un mecanism prin care să impună acest lucru. Asta este noutatea cu care vine Cadillac. Prin intermediul sistemului integrat, pilotul automat poate fi utilizat doar pe autostrăzi, fiind restricționat în orașe și comunități rezidențiale.

Însă o problemă la fel de mare pentru această tehnologie sunt drumurile aflate în lucru sau cele care cunosc modificări. Din acest motiv, Cadillac examinează constant starea drumurilor pe care se circulă, implementând actualizări acolo unde este necesar.

Compania a decis să integreze pilotul automat doar pe autostrăzi pentru că așa este cel mai sigur pentru conducătorii auto- nu există intersecții, pietoni, bicicliști,ci doar întinderi lungi de autostrăzi.

Deși Waymo (a companiei Google) și Uber au început deja să construiască mașini autonome pentru zonele urbane, Cadillac își propune să lucreze la dezvoltarea unor vehicule autonome care nu vor necesita deloc intervenția umană. Însă, în prezent, șoferii trebuie să fie atenți la drum, iar deși își pot lua mâinile de pe volan și picioarele de pe pedale, mașina va ști, mulțumită unei camere cu infraroșu (atașate în partea de sus a volanului), dacă nu ești atent la drum sau dacă ai ochii închiși și va porni o serie de alarme (va pâlpâi o lumină LED încorporată în volan).

Singura problemă care s-ar putea întrevedea are legătură cu abilitatea sistemului de a opri mașina într-un mod controlat, dacă șoferul este iresponsabil. Dacă această funcție nu este dezvoltată corespunzător, există riscul producerii unor accidente grave.