Noul film Batman va fi cel mai întunecat de până acum
Trilogia Dark Knight a reprezentat apogeul portretizărilor pe marele ecran a unuia dintre cele mai iubite personaje de benzi desenate din toate timpurile. Christian Bale a setat ștacheta foarte sus în ceea ce-l privește pe Batman.
Odată cu debutul universului cinematic DC, am aflat că Ben Affleck urma să preia pelerina neagră. Lumea s-a temut de ce e mai rău, însă Affleck nu numai că nu a dezamăgit, dar a și oferit una dintre cele mai bune performanțe ale sale în Batman vs. Superman.
Filmul independent Batman, care urmează să apară anul viitor, urma inițial să fie regizat chiar de Affleck. Din păcate, nu mai este cazul. Matt Reeves a preluat frâiele directoriale ale peliculei care ar trebui să fie lansată în octombrie 2018. Acesta a declarat într-un interviu că are o linie clară pe care vrea s-o urmeze în ceea ce privește stilul și povestea noului film standalone Batman. Spune că va fi unul întunecat, cu picioarele pe pământ, nu foarte diferit față de trilogia Dark Knight a lui Cristopher Nolan.
Ba mai mult decât atât, pelicula va avea chiar tente de filme noir cu detectivi, specifice perioadei anilor ’50 din Statele Unite ale Americii. Reeves a mai spus că vrea să exploreze complexitatea și problemele emoționale de care suferă Batman și să facă din acest personaj unul cu adevărat ”dark”, așa cum merită. Filmul a trecut printr-o perioadă mai tulbure, în care și-a pierdut toți scenariștii. Abia a intrat în pre-producție, astfel că nu știm exact dacă va fi respectată data lansării. Cel mai probabil, ne putem aștepta să-l vedem din nou pe Batman într-un film propriu undeva spre finalul anului viitor, notează Polygon.com.
Ca o comparație cu celelalte filme din universul cinematic DC, Reeves ne-a spus că noul Batman va avea mai multe în comun cu Man of Steel, decât cu Wonder Woman. Astfel că se va păstra aspectul serios al peliculei, contrar a ceea ce putem vedea la rivalii de la Marvel.