20 feb. 2017 | 14:02

Avioanele din hârtie revoluționează modul în care acordăm ajutor umanitar [VIDEO]

ACTUALITATE
Avioanele din hârtie revoluționează modul în care acordăm ajutor umanitar [VIDEO]


Avioanele din hârtie nu mai au simplul rol cu care ne-am familiarizat din timpul școlii, de a transmite mesaje secrete, ci acum acestea pot fi folosite pentru salvarea de vieți umane.

Otherlab, un laborator de cercetare din San Francisco, a creat cel mai avansat și performant avion din hârtie. Planorul are aspectul unor adevărate avioane de luptă, capabile să care mai mult de un kilogram de ustensile, precum sânge și vaccinuri pentru cei aflați în nevoie, conform Mashable.

Proiectul este parte a a unei platforme mai complexe a companiei, prin care aceasta își propune să reaprovizioneze zonele afectate, prin intermediul unui design computațional care să dea naștere unor vehicule aeriene ieftine. În acest mod, felul în care le poți oferi o mână de ajutor celorlalți nu este costisitor, devenind un ușor de a-i ajuta pe cei din zone dezafectate.

Costurile scăzute se datorează materialelor ieftine care sunt încorporate în crearea avionului din hârtie. Componentele sale sunt confecționate dintr-un material numit miceliu, care permite construirea unui vehicul aerodinamic și biodegradabil. Iar planoarele sale, care au încorporate dispozitive electronice (GPS, autopilot, mecanisme de servodirecție, baterie), îi permit acestuia să schimbe direcția de mers.

Ideea din spatele dronelor din hârtie este de a transporta „fluide sensibile medical” și baterii, în zonele rurale, care sunt inaccesibile din pricina unui dezastru natural, și unde nu există infrastructura și instrumentele necesare rezolvării problemelor medicale.

Sistemul funcționează destul de simplu. Un avion transportă avionul din hârtie deasupra zonei care are nevoie de intervenție și, în urma unui calcul al vitezei vântului și al altor date, dă drumul dronei, care se deplasează în spirală până în zona stabilită prin coordonate GPS.

Partea bună este că materialul pe bază de celuloză permite desfacerea cu ușurință a dispozitivului pentru a prelua materialele trimise. De asemenea, faptul că materialul din compoziție este biodegradabil, asigură că misiunile umanitare de acest gen nu vor ajunge să aglomereze zona cu gunoaie și rămășițe de materiale.

Deși există în prezent dispozitive de acest gen, majoritatea vehiculelor autonome cunosc limitații. De exemplu, sunt foarte costisitoare și rămășițele nu pot fi recuperate, iar de multe ori acestea se pierd sau sunt interceptate înainte de a ajunge la destinație.

Marea diferență între avioanele de hârtie a celor de la Otherlab și a altor dispozitive de pe piață este acuratețea de care aceasta dispune. „Pentru că dronele noastre chiar aterizează în zonele stabilite, cu conținutul pe care îl transportă intact, și din faptul că pot ajunge autonom într-o zonă prestabilită, te asigură că orice ai trimite ajunge la cei în nevoie”. menționează Mikell Taylor, liderul echipei.

Deși, în prezent,avioanele din hârtie se află în perioada de testare, producătorii se află în căutarea  unor parteneri care să faciliteze producerea și livrarea invenției.