Telefoanele ASUS pe care să le alegi toamna asta

Telefoanele ASUS pe care să le alegi toamna asta
18:00 10.11.2017

ASUS a anunțat în toamnă seria nouă de telefoane. În preajma Crăciunului, dacă vrei să îți faci sau să faci un cadou frumos, ți-am făcut listă cu cele mai bune de la acest producător. 

La început de toamnă am publicat review-ul pentru ASUS ZenFone 4 Selfie. Este un telefon mid-range axat pe camera foto. Lista de mai jos e cu telefoanele high-end ale producătorului, ținând cont de specificații, dar cu un preț excelent.

Telefoane ASUS pe care să le iei de la eMAG

Un telefon ASUS care nu poate fi ignorat este ZenFone AR, poate cel mai portabil dispozitiv cu hardware dedicat realității augmentate. Acesta vine cu un procesor puternic de la Qualcomm: Snapdragon 821, cu frecvență de 2,35GHz, are 6GB de memorie RAM și un spațiu de stocare mai mult decât încăpător de 128GB. Poate fi găsit la eMAG cu o reducere considerabilă.

Imediat pe listă vine un model din ultima serie: ASUS ZenFone 4 Pro, cu 128GB spațiu de stocare și un procesor Snapdragon 835 cu 2,4GHz cea mai ridicată frecvență. Lista de specificații mai cuprinde și 6GB memorie RAM, iar ecranul e de 5,5 inci full HD. Este disponibil la eMAG cu o reducere de câteva sute de lei.

ASUS ZenFone 4 e la un preț puțin mai mic decât recomandarea de mai sus, are Snapdragon 630, 4GB de memorie RAM și un ecran de 5,5 inci full HD, iar spațiul de stocare este de 64GB. Partea și mai bună e că vine cu două camere foto, de 12 megapixeli și 8MP. Îl poți lua la un preț excelent de la eMAG.

Dacă tot am început cu Selfie, atunci trebuie să afli și despre ASUS ZenFone 4 Selfie Pro, cu ecran de 5,5 inci full HD, o memorie RAM de 4GB și un spațiu de stocare de 64GB. Mai mult, camera foto este cea mai interesantă: 16 megapixeli cu un modul dual pe față de 24MP și 5MP, pentru portrete excelente. Prețul e redus la eMAG în această perioadă.