01 nov. 2017 | 07:28

Apple lansează iOS 11.1 pentru iPhone și rezolvă cele mai mari probleme

ACTUALITATE
Apple lansează iOS 11.1 pentru iPhone și rezolvă cele mai mari probleme

Având în vedere problemele semnificative sesizate de utilizatorii de iOS 11, nu ar trebui să vină ca o surpriză lansarea noului iOS 11.1.

Pe lângă o serie de schimbări radicale de interfață și funcționalitate, iOS 11 a fost lansat în urmă cu câteva luni împreună cu câteva probleme. Cele mai dureroase au avut legătură cu autonomia și performanța dispozitivelor un pic mai vechi cu iOS. Posesorii de iPhone 5S și iPhone 6 care au trecut la iOS 11 știu exact despre ce vorbesc. Între timp, au mai fost lansate câteva iterații de iOS pentru a soluționa respectivele plângeri, dar iOS 11.1 s-ar putea să fie cel mai relevant update pentru cei care au avut o probleme cu actualizarea de pe 19 septembrie.

Tot astăzi s-a lansat WatchOS 4.1 pentru posesorii tuturor ceasurilor de tip Apple Watch, indiferent de generație. Pe lângă faptul că reactivează vibrațiile pentru alarmele silențioase în cazul primei generații de ceasuri inteligente, acum permite utilizatorilor de Apple Watch Series 3 cu LTE să asculte muzică fără vreun telefon în preajmă.

Lista completă a modificărilor introduse în iOS 11.1 poate fi văzută mai jos. În timp ce, cei mai mulți se vor entuziasma la numărul absurd de emoticoane noi, e bine de știut că noul firmware remediază și vulnerabilitatea Wi-Fi Krack pe care am detaliat-o în urmă cu câteva zile.

iOS 11.1 introduce peste 70 de noi emoji, corectează probleme și include îmbunătățiri.

Emoji

  • Peste 70 de noi emoji, inclusiv tipuri de mâncare, animale, creaturi mitice, opțiuni vestimentare, emoticoane mai expresive, caractere de gen neutru și multe altele

Poze

  • Rezolvă o problemă care putea cauza afișarea neclară a unor poze
  • Rezolvă o problemă care putea cauza redarea lentă a efectelor Live Photo
  • Corectează o problemă care putea împiedica afișarea unor poze în albumul Persoane în cazul restaurării dintr-un backup iCloud
  • Corectează o problemă care putea afecta performanța la glisarea între capturile de ecran

Accesibilitate

  • Îmbunătățește compatibilitatea pentru introducerea codului Braille de gradul 2
  • Îmbunătățește accesul VoiceOver la fișierele PDF cu mai multe pagini
  • Îmbunătățește acțiunile rotorului VoiceOver pentru anunțarea notificărilor primite
  • Îmbunătățește meniul acțiunilor VoiceOver la eliminarea unei aplicații din comutatorul de aplicații
  • Corectează o problemă care împiedica, în cazul unor utilizatori, afișarea tastelor alternative la utilizarea VoiceOver în modul Scriere tactilă
  • Corectează o problemă care cauza revenirea permanentă a rotorul VoiceOver la acțiunea implicită în aplicația Mail
  • Corectează o problemă care împiedica ștergerea mesajelor utilizând rotorul VoiceOver

Alte îmbunătățiri și corecturi

  • Reintroduce posibilitatea de a accesa comutatorul de aplicații prin apăsarea marginii afișajului cu 3D Touch
  • Corectează o problemă care cauza reafișarea notificărilor degajate din Mail pe ecranul de blocare
  • Corectează o problemă din mediile organizaționale care împiedica mutarea datelor între aplicațiile gestionate
  • Corectează o problemă legată de unele accesorii GPS terțe care cauza inexactități în datele de localizare
  • Rezolvă o problemă care cauza afișarea configurărilor pentru notificările Ritm cardiac în aplicația Apple Watch pentru modelele Apple Watch din prima generație
  • Corectează o problemă care împiedica afișarea pictogramelor aplicațiilor în notificările de pe Apple Watch

Pentru informații despre conținutul de securitate al actualizărilor software Apple, vizitați acest site web:

https://support.apple.com/ro-ro/HT201222

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele