23 nov. 2017 | 18:18

Apple te introduce în atmosfera sărbătorilor cu noua reclamă

VIDEO ACTUALITATE

Apple a făcut din totdeauna o treabă foarte bună când vine vorba de eforturi creative de marketing, iar noua reclamă merge pe aceeași direcție.

Cei de la Apple au avut un an foarte bun în 2017. Toate lansările lor au fost încununate de succes. Până și vânzările de iPad-uri care s-au aflat în scădere în ultimii trei ani, au început să se comercializeze din nou ca pâinea caldă odată cu lansarea unui model ieftin și bun în prima parte a acestui an. iPhone-urile noi au fost în număr de trei anul acesta și, cu toate că iPhone X a fost cel mai scump telefon Apple creat vreodată, problema sa majoră de adopție a fost dată de stocuri limitate, nu de prețul exorbitant.

Trecând însă pe situația foarte roz din Cupertino, cu aproximativ o zi înainte de Ziua Recunoștinței de la americani, Apple a publicat reclama de mai sus. Intitulată Sway (Legănare), reclama este cel puțin specială. Încărcat de sentiment, clipul este unul care, deși include produse Apple, spune o poveste. Promovarea tradițională a produselor noi se pierde în spatele filmului în care două persoane de sex opus se întâlnesc pe stradă și se plac.

Muzica de fond este o piesă încărcată de semnificație a lui Sam Smith, de pe ultimul său album, intitulată Palace. În final, jocurile de lumini și mișcarea naturală a dansatorilor prin ninsoare îți atrag atenția că se apropie cu pași repezi sezonul sărbătorilor de iarnă. Există și câteva efecte speciale, dar în mare parte, fluxul de evenimente din clap pare să se desfășoare într-un mod natural.

Realist vorbind, este puțin probabil să dansezi așa în public cu o cască Apple AirPod fără să o pierzi în zăpadă. Mai important decât detaliile tehnice este însă faptul că Apple a reușit din nou să facă o reclamă care nu ironizează produse Samsung, spre deosebire de sud coreenii care au construit o întreagă campanie de promovare menită să ia la mișto posesorii de iPhone.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele