30 nov. 2017 | 17:37

Aplicația de la Google care te ajută să consumi mai puțin internet

VIDEO ACTUALITATE

Google vrea să te ajute să consumi mai puțin trafic de date, așa că te ajută în acest sens cu o aplicație bună pentru monitorizarea internetului de pe mobil.

În prezent, majoritatea avem abonamente sau cartele cu mii de mega, astfel că nu ne mai uităm la traficul de date consumat. Nu e cazul tuturor, însă, așa că o aplicație care îți spune ce consumă cât e binevenită. Aplicația despre care e vorba este Datally, iar aceasta e creată pentru a-ți arăta care sunt serviciile care te lasă fără internet în funcție de activitatea ta, dar îți poate sugera și rețele WiFi din zonă, pentru a te conecta la ele.

Ai la dispoziție și un buton care îți permite să oprești consumul de date din fundal, astfel că doar aplicația pe care o ai deschisă în mod curent poate folosi internetul. Un mesaj va apărea pe ecran și te va înștiința cât de mult internet consumă aplicația pe care o folosești. De asemenea, dacă nu vrei să tai internetul en-gros, o poți face în funcție de aplicație.

Poate că aplicația nu pare foarte interesantă, având în vedere că majoritatea funcțiilor au fost încorporate în sistemul de operare de-a lungul timpului. Totuși, Datally le aduce pe toate laolaltă, într-o interfață simplă, astfel că nu trebuie să te mai rătăcești prin meniul de setări al telefonului, după cum notează și computerblog.ro.

În plus, Datally este și o aplicație mică, astfel că nu-ți va ocupa mai mult de 6MB de spațiu din memoria telefonului. Aplicația face parte din inițiativa Next Billion Users a Google, care se concentrează pe aducerea produselor mai aproape de oamenii din state cu conexiuni de date limitate și unde hardware-ul nu este atât de avansat.