Milioane de dispozitive cu Android au fost infectate cu un virus malware
Un virus de tip malware face ravagii printre dispozitivele Android. El se numește ”CopyCat” și a infectat peste 14 milioane de telefoane și tablete care rulează acest sistem de operare. Virusul a fost depistat de o firmă israeliană de securitate cibernetică.
Malware-ul care opera nestingerit de mai bine de un an s-a răspândit foarte mult, iar creatorii săi au reușit să pună mâna pe 1,5 milioane de dolari până acum. Google a încercat să țină sub control această epidemie, însă fără prea mare succes. Se pare că ea activează prin prin aplicații de tip ”third party” și nu prin aplicația oficială a Google, Play Store. Compania americană estimează că mai sunt încă 50.000 de dispozitive care rulează acest virus, însă se fac eforturi pentru ca malware-ul în cauză să fie eradicat.
În perioada în care CopyCat a fost cel mai activ, acesta a reușit să obțină controlul ”root” asupra a opt milioane de device-uri și să instaleze peste 4,9 milioane de aplicații pe telefoane și tablete, generând un profit frumușel pentru hackeri. Cele mai multe dispozitive afectate au fost în Asia de Sud-Est, și anume în state precum Bangladesh sau Pakistan. Virusul nu s-a oprit acolo și a lovit și în Statele Unite ale Americii, unde a infectat circa 280.000 de dispozitive mobile.
Hackerii responsabili de CopyCat au fost descoperiți în China. Ei făceau parte dintr-un startup de ad-tech, MobiSummer, care se specializa în reclame online. Publicitatea prin fraudă a devenit un mod foarte inventiv prin care escrocii vor să facă bani. aceeași firmă de cybersecurity a mai descoperit scheme frauduloase de publicitate prin care beneficiarii câștigau și 300.o00 de dolari pe lună. Malware-ul este încă una dintre cele mai stringente probleme prezente pe Android, notează Venturebeat.