Intel a reușit să efectueze primul apel 5G
Marii jucători din zona telecom fac tot posibilul pentru a aduce tehnologia 5G pe piață cât mai repede.
Cei de la Qualcomm par să aibă un avans în cursa pentru 5G, având în vedere că luna trecută au reușit să realizeze un demo cu modemul care suportă această tehnologie. Și alți giganți tehnologici se străduiesc să facă astfel de progrese, iar Intel aduce o noutate importantă.
Compania ar fi reușit să efectueze un prim apel telefonic 5G, folosind rețeaua de 28 GHz și prototipuri existente de modemuri de acest fel. Intel a anunțat și că efectuează teste în mai multe regiuni ale lumii.
Gigantul a anunțat recent și producția unor modemuri compatibile cu noua tehnologie, acestea făcând parte din noua serie XMM 8000. Astfel, XMM 8060 va fi primul modem 5G produs de către companie.
Cipurile celor de la Intel ar trebui să ajungă pe piață în 2019 și vor fi capabile să-și arate potențialul odată cu lansarea rețelelor 5G, care ar trebui să aibă loc în 2020. Cu toate acestea, Intel nu renunță la dezvoltarea rețelelor LTE pentru a miza complet pe un proiect care va mai avea nevoie de câțiva ani până să se maturizeze.
În această situație, rețelele 3G și 4G existente vor trebui să umple golurile din viitor, dar compania e pregătite. Modemul XMM 7660, spre exemplu, este destinat generației actuale de comunicații wireless și poate asigura viteze de transfer de până la 1,6 Gbps, făcând parte din aceași categorie cu cele 5G. Acesta va ajunge pe dispozitive undeva în 2019.
Intel trage tare pentru a-i ajunge din urmă pe cei de la Qualcomm, încercând totodată să devină partenerul Apple pentru modemurile din viitoarea generație.