Xbox One S transformat în laptop este ideal pentru gaming în deplasare

Modding-ul în materie de unelte pentru gaming nu este deloc un trend recent, dar e prima oară când un Xbox One S a fost transformat într-un laptop pentru gaming în deplasare.

Similar mai degrabă cu o servietă decât un laptop, creația din clipul de mai sus este una foarte atrăgătoare, din multe puncte de vedere. În plus, pentru că este construită în jurul recent lansatului Xbox One S, e semnificativ mai compactă și probabil mai silențioasă decât un gadget similar ce avea la bază un Xbox One obișnuit.

Ideea de transformare a unui Xbox într-un format de laptop cu ecran integrat a început în urmă cu câțiva ani, când Ben Heck reușise la momentul respectiv să integreze într-o carcasă destul de atrăgătoare un Xbox 360. La momentul respectiv însă, vorbeam mai degrabă de o unitate desktop cu un ecran atașat ce putea fi rabatat pentru un transport mai facil dintr-o parte în altă. Astfel, rezultatul final nu putea fi considerat neapărat portabil, ci mai degrabă cărabil.

Un pas important în direcția cea bună, pe marginea aceluiași subiect, a fost făcut de modderul Edward Zarick, creatorul Xbook One. Acel pachet destul de compact, pe lângă un Xbox One, include un panou Full HD de 22 de inci de la Vizio. Pentru că dimensiunile Xbox One S i-au permis realizarea unui ansamblu și mai mic, noul Xbook One S folosește un display de 17 inci cu o rezoluție nativă HD 720p.

Xbook One S este un produs comercial destinat celor care vor să se joace în deplasare, în avion, în mașină sau la hotel, cu condiția să aibă acces la o priză. Din păcate, creația de mai sus nu include nici un fel de acumulator. Per ansamblu, carcasa a fost construită folosind un set de componente imprimate 3D sau tăiate cu laser pentru a se obține acest aspect de produs comercial. Prețul este 1495 de dolari pentru Xbook One S cu o capacitate de 500GB și 1545 dolari pentru versiunea de 1TB.

Alexandru Puiu
07:22 12.08.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video