21 iun. 2016 | 15:40

Warcraft a devenit cel mai profitabil film realizat după un joc

ENTERTAINMENT
Warcraft a devenit cel mai profitabil film realizat după un joc

Warcraft este un film unic din multe puncte de vedere, iar fanii jocurilor Blizzard cu același nume se pare că l-au apreciat suficient de mult încât l-au ajutat să depășească anumite recorduri.

În Statele Unite, lung metrajul Warcraft nu a făcut neapărat valuri la box office, dar în China, a devenit un subiect de mândrie enorm pentru Blizzard – compania care s-a implicat direct în realizarea sa. În respectivul teritoriu asiatic a reușit chiar să învingă Star Wars : The Force Awakens, un alt titlu foarte așteptat de către fani.

La ora actuală, în mod oficial, Warcraft a devenit cel mai profitabil film inspirat dintr-un joc video creat vreodată. Pentru dobândirea respectivului record, au fost necesare 377 de milioane de dolari pe întregul mapamond, cu mențiunea că cea mai mare parte din acea sumă provine din China. Pe poziția a doua și fost lider în materie de jocuri transformate în filme a fost Prince of Persia, lansat în urmă cu câțiva ani. La momentul respectiv, pelicula bazată pe jocul celor de la Ubisoft a generat 336 de milioane de dolari.

Mai importantă decât o statistică este faptul că fanii care au văzut filmul nu au fost dezamăgiți de respectiva experiență. În contextul în care majoritaea filmelor transpuse din jocuri au fost un eșec în trecut, nu vă va fi foarte greu să vă entuziasmați într-o sală de cinema 3D cu noul Warcraft.

Partea fascinantă a ecuației este că filmul mai are nevoie de foarte multe încasări pentru a trece pe profit. Producția sa a costat doar 160 de milioane, dar luând în calcul efortul de distribuție și bugetele fabuloase de marketing, pentru bannere, trailere și campanii promoționale, studioul din spate are nevoie de 500 de milioane de dolari pentru a ajunge la zero.

Per ansamblu, este puțin probabil ca Warcraft să atingă respectiva sumă astronomică de jumătate de miliard în încasări, dar asta nu înseamnă că realizarea nu este oricum impresionantă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele