29 aug. 2016 | 12:14

Un matematician a găsit „formula” locului de parcare perfect

ACTUALITATE
Un matematician a găsit

Găsirea unui loc de parcare într-un oraș aglomerat este un adevărat coșmar, dar un matematician britanic susține că a găsit o soluție.

David Percy este profesor la  Universitatea din Salford, Regatul Unit și a creat formula matematică a locului de parcare perfect. Expertul susţine că această problemă are o soluție destul de simplă: lucrurile ar fi mult mai în regulă dacă în parcări ar exista numai sensuri unice de mers, iar locurile de parcare ar fi dispuse în diagonală.

De asemenea, locurile de parcare ar trebui să fie dispuse la unghiuri de 45 de grade. „Atunci când dispui de un spaţiu rectangular, trebuie să îţi schimbi direcţia de mers la 90 de grade, ceea ce înseamnă că ai nevoie de o suprafaţă substanţială pentru a-ţi întoarce maşina. Dacă ai dispune de un spaţiu orientat în diagonală, ambele laturi ale locului de parcare ar fi orientate în direcţia ta de mers”, a declarat cercetătorul britanic, citat de Daily Mail. Explică pe larg în acest articol eficiența acestei dispuneri la 45 de grade.

Percy explică amplu modul în care noile spaţii le-ar permite şoferilor să intre şi să iasă mai uşor din maşini şi ulterior și din spaţiul de parcare. De asemenea, expertul a mai specificat și  că mobilitatea maşinilor în parcări ar fi îmbunătățită dacă ar exista doar sensuri unice de mers şi dacă numărul de ieşiri ar fi egal cu cel al intrărilor.

Profesorul britanic susţine că parcările ar putea fi modificate prin refacerea marcajelor, dar ar fi indicat ca spaţiile să fie organizate în noul mod încă din momentul în care sunt proiectate. În plus, acesta explică și cum s-ar rezolva problema dacă s-ar construi doar locuri de parcare supraetajate în spirală: „Dacă cineva s-ar gândi să proiecteze un spaţiu nou de parcare, cea mai bună variantă ar fi cea a locurilor de parcare în spirală. Având doar o intrare, el ar permite desfăşurarea în condiţii optime a traficului, ar fi sigur pentru pietoni şi ar fi eficient din punct de vedere al economisirii spaţiului. Mai mult decât atât, ar arăta bine”.