Un Galaxy Note 7 a dat foc unui Jeep
Incendiile provocate de Galaxy Note 7 se comportă ca un virus ce nu poate fi oprit. În fiecare zi apar noi pagube de proporții cauzate de dispozitivul malițios.
Degeaba au inițiat cei de la Samsung un program de returnare a tututor aparatelor Galaxy Note 7 comercializate, dacă utilizatorii nu se duc cu telefoane la un magazin al companiei sau la un operator de telefonie. Până când nu vor fi un pic mai agresivi cu implementarea acestui program, fiecare dezastru asociat cu noul vârf de gamă al gigantului sud coreean va deveni o pată din ce în ce mai dureroasă pe CV-ul Samsung.
După ce un Galaxy Note 7 explodat și a provocat pagube de 1400 de dolari într-o cameră de hotel, iar casa unui individ a suferit un incendiu din același motiv, acum vorbim de un Jeep Grand Cherokee care a luat foc. Un cuplu din Florida și-a parcat Jeep-ul în fața casei, cu un Galaxy Note 7 pus la încărcat în interior. Cât timp au descărcat niște cumpărături din mașină, mașina cu motorul pornit a luat foc brusc din cauza telefonului.
În momentul în care Nathan și Lydia Dornacher s-au întors la mașină, aceasta era în flăcări. Inițial, focul s-a văzut prin geamul mașini, unde era telefonul pus la încărcat. Până când a venit soția lui Nathan cu extinctorul, incendiul s-a extins cu o viteză foarte mare și nu s-a mai putut face nimic până la venirea pompierilor. Cuplulu a stat pur și simplu și a privit cum mașina lor se carbonizează. În lipsă de altă opțiune, Lydia a făcut câteva poze pentru a comemora evenimentul. La final, telefonul devenise de nerecunoscut, o plăcuță similară cu o felie de cărbune.
Până la această oră, familia nu a fost contactată de vreun oficial Samsung pentru a fi despăgubită și nici Verizon, operatorul responsabil de comercializarea directă a gadgetului nu s-a implicat în situație.